OIERIT¹ s. n. Dare în natură sau în bani percepută în Evul Mediu, în Țara Românească pe turmele de oi; impozit plătit pentru pășunatul oilor. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărit.

oierit sn [At: (a. 1698) IORGA, B. R. 204 / Pl: ~uri / E: oaie + -ărit] 1 Creștere a oilor (1) Si: oierie² (1). 2 (Reg; pex) Păstorit. 3 (Înv) Dijmă în natură percepută, în trecut, asupra oilor (1). 4 (Înv) Impozit plătit pentru pășunat. 5 (Înv; pex) Impozit perceput pe vite.

‡OIERIT sbst. Dare pe oi, pentru pășunatul oilor: ~ul de la patru parale l-a suit la douăzeci și cinci, bez ploconul (I.-GH.); vinăritul, ~ul și fumăritul erau dăjdii indirecte ce plăteau particularii către Stat (FIL.).

OIERIT¹ s. n. Dare în natură sau în bani percepută în evul mediu, în Țara Românească asupra oilor; impozit plătit pentru pășunatul oilor. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărit.

OIERIT s. n. 1. Creșterea oilor. Nechifor Lipan s-a arătat totdeauna foarte priceput în meșteșugul oieritului. SADOVEANU, B. 10. 2. (Învechit) Dare pentru pășunatul oilor. Dajdii pămîntene, precum oierit, vînăriciu, vamă ș.c.l. ODOBESCU, S. II 14. Alexandru Ipsilanti la 1775 hotărî ca oieritul să li se ia numai la trei ani, după vechiul obicei. BĂLCESCU, O. I 17. ♦ Dijmă asupra oilor plătită în natură.

OIERIT n. 1) Creșterea oilor. 2) Ocupația oierului. 3) ist. Dare pentru oi (plătită la început în natură, iar mai târziu în bani). [Sil. o-ie-] /oaie + suf. ~ărit

oierit n. dare pentru pășunatul oilor: din vechime se lua câte o oaie din zece, apoi s’a impus treptat dela 3-12 parale de fiecare.

oĭerít n., pl. urĭ. Vechĭ. Bir pentru pășunatu oilor. V. beĭlic.

oierit s. n.

oierit s. n.

oierit (impozit, creșterea oilor) s. n. (sil.o-ie-)

OIERIT¹ s. n. Dijmă în natură percepută, în trecut, asupra oilor (1); impozit plătit pentru pășunatul oilor. Avusem... nevoi greale pentru oierit (a. 1698). iorga, b. r. 204, cf. mag. ist. iv, 95/30. Iară birurile țerei le-au mai înălțat, adecă oieritul și văcăritul. șincai, hr. iii, 294/36. Birurile... nu mai înceta de pe lăcuitorii țării, vinericiul, oieritul, dijmăritul îl lua îndoit și întreit. dionisie, c. 174. Încărcătura vinăriciului, dijmăritului. oieritului, tutunăritului. zilot, cron. 79, cf. i. golescu, în pr. dram. 67. Vrea să cumpere "huzmeturile acestor cinci județe, adecă: dijmăritul cu tutunăritul și oieritul și vinăriciul'' (a. 1822). iorga, s. d. viii, 91, cf. uricariul, v, 356/15. Astfel ei au plătit în tot anul haraciul, ploconul bairamului, văcăritul, banii calului și oieritul la trei ani. bălcescu, m. v. 597. Oieritul de la patru parale l-a suit la douăzeci și cinci, bez ploconul. ghica, s. 512, cf. i. tonescu, m. 744. Dajdii pămîntene, precum oierii, vinăriciu, vamă. ODOBESCU, S. II, 14, cf. OȚETEA, T. v. 51. ♦ P. ext. Impozit perceput pe vite. Oieritul era o dajdie pentru care se plătea de fiecare vită mare și mică cîte cinsprezece parale. filimon, o. i, 121. – Oaie + suf. -ărit.