OJINĂ s. f. (Regional) Moment al zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit; gustare care se ia în acest moment al zilei. După ce să săturară boii, iar îi înjugară și arară pînă la ojină. RETEGANUL, P. V 22. – Variantă: ujină s. f.

OJINĂ s. f. (Reg.) Moment al zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit; gustare care se ia în acest moment al zilei. – Bg., sb. užina.

ojină (ujină) f. Mold. mâncare între gustare și cină. [Slav. UJINA].

ojínă și ujínă f., pl. ĭ și e (vsl. sîrb. bg. užina, rus. úzin, pol. južyna; ung. ozsonna, úzsonna). Ban. Trans. Mold. Cină pe la 4 ceasurĭ după amează. V. prînzișor.

hojină sf vz ojină

UJINĂ 👉 OJINĂ.

UJINĂ s. f. v. ojină.

ujină f. Mold. pela ujină, pela toacă. V. ojină.

ujínă, ujinéz, V. ojină, ojinez.

ojină (-ni), s. f. – (Mold., Trans.) Gustare. – Var. ujină. Sl. (sb., bg.) užina (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 226), cf. mag. ozsona. – Der. ojini (var. ujini), vb. (a lua o gustare).

ojină, ojine, s.f. (reg.) gustare la orele 4-5 după masă.

ojínă, s.f. v. ujină („chindie”).

ojină, s.f. – v. ujină („chindie”).

ojină, ojine, (ojână, ujină), s.f. – Chindie (Bud 1908): „Când o fo pă la ojină” (Țiplea 1906: 416). – Din sl. užina.