olfacție sf [At: BIANU, D. S. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr olfaction, lat olfactio, -onis] (Liv) Simț al mirosului.

OLFACȚIE s.f. (Liv.) Simțul mirosului, miros; mirosire. [Var. olfacțiune s.f. / < fr. olfaction, lat. olfactio].

OLFACȚIE s. f. simțul mirosului. (< fr. olfaction, lat. olfactio)

OLFACȚIE ~i f. Simț al mirosului. /<fr. olfaction, lat. olfactio, ~onis

olfacțiune sf vz olfacție

OLFACȚIUNE s.f. v. olfacție.

olfacție (desp. -ți-e) s. f., art. olfacția (desp. -ți-a), g.-d. art. olfacției; pl. olfacții, art. olfacțiile (desp. -ți-i-)

olfacție (-ți-e) s. f., art. olfacția (-ți-a), g.-d. art. olfacției; pl. olfacții, art. olfacțiile (-ți-i-)

olfacție s. f. (sil. -ți-e), art. olfacția (sil. -ți-a), g.-d. art. olfacței; pl. olfacții, art. olfacțiile (sil. -ți-i-)

OLFACȚIE s. v. miros.

olfacție s. v. MIROS.