OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.^[1]

omăt¹ smn [At: HERODOT (1645) 99 / V: (îvr) um~, (reg) homet^[1], homete, omat, omet, omete, omeț, umet, umete / Pl: ~uri, (rar) ~ete, ~eți / E: ucr обмет] 1 (Pop) Zăpadă. 2 (Reg) Troian. 3 (Reg) Spumă de albuș de ou.

OMĂT (pl. -ături, omete) sn. Mold. Bucov. Băn. 🌦 Zăpadă: avea... părul negru ca pana corbului și fața albă ca ~ul (ALECS.); De ce-așterni ~ul iernii peste floarea lui April? (VLAH.); într’o iarnă ninsese atîta, cît mai nu se vedeau șatrele din ~ (SB.); cînd au început să se topească ~urile (SAD.); ducea un drumuleț strîmt peste podețul pe jumătate îngropat de omete (GRIG.) [srb. o m e t „măturătură”].

OMĂT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.

OMĂT, omături, s. n. (Regional) Zăpadă; nea. Streșinile picurau și soarele împrăștia deasupra Măgurei, pe omături, o strălucire orbitoare. SADOVEANU, B. 90. Tremură omătul pe livadă, Cînd de departe-un lup își taie cale Și-și strigă nopții patima flămîndă. GOGA, C. P. 18. Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. ALECSANDRI, P. A. 160. ◊ Fig. Cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate. EMINESCU, O. IV 126. Omătul mieilor v. miel. Pasărea-omătului v. pasăre.

OMĂT ~uri n. pop. Precipitație atmosferică sub formă de fulgi albi (compuși din cristale de gheață); zăpadă; nea. /<sl. ometu

omăt n. 1. Mold. și Tr. zăpadă: iarba pare de omăt EM.; 2. spumă din bătutul albușului ouălor pentru cozonaci. [Bulg. OMET, derivat din slav. OMETATI, a zăcea (cf. zăpadă)].

omăt și (vechĭ) omét n., pl. omete și omăturĭ (vsl. ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb. omet, măturătură, umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg. námet, nămete, troĭan; rut. zámet, viscol; rus. metélĭ, viscol, omët, chenar, căpiță de snopĭ, zamëty, pl. troĭan, zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V. mătură, nămete, pomătuf, podmet, predmet, smetie). Vechĭ (omet și omăt). Chenar, tivitură. Azĭ. Est. (omăt). Zăpadă. Vest și Ur. (pl. m. omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).

omat smn vz omăt¹

omet³ smn vz omăt¹

omete smn vz omăt¹

omeț smn vz omăt¹

umet smn vz omăt¹

❍OMETE1 👉 OMĂT ¶ 2 = NĂMETE.

omăt (zăpadă) (pop.) s. n., (nămeți) pl. omături

omăt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omături

omăt s. n., pl. omături

omăt, pl. omături

omăt, -turi.

omăt (-meți), s. m. – Zăpadă. Sl., cf. sl. omesti, ometą „a arunca”, rus. omet „morman”, sb. omet „măturat” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 210; Conev 37), cf. nămete. – Der. omăta, vb. (a ninge); omătos, adj. (cu zăpadă); omătuță, s. f. (plantă, Leocoium vernum); (în)omeți, vb. (a acoperi cu zăpadă); ometiță, s. f. (fulg de zăpadă; praf de făină), din sb. umetica (Candrea).

OMĂT s. v. zăpadă.

OMĂT s. (MET.) nea, ninsoare, zăpadă. (~ul acoperă cîmpia.)

OMĂT s. m. și n. (Mold., Criș.,, Trans. N, Trans. SV) Zăpadă. A: Pogorî ploaie sau omăt din ceriu. DM, 3^v. A lui iaste soarele și luna, stealele ceriului și stihiile ... grindina, omeții, ploile. ALF., 6^r; cf. DOSOFTEI, PS.; PAT. 1685, 14^r, 14^v; CANTEMIR, HR.; N. COSTIN; NCCD, 264; PSEUDO-AMIRAS (gl.); PAT. 1742, 234^r, 234^v; VP, 56^r; B 1774, 22^v, 30^r; B 1775, 83^P{r}; CRON. SEC. XVIII, 13^r. C: A doua dzi le plouă Dumnedzău mană din ceri, albă ca omătul. CRON. ante 1730, 84^v. De vor fi păcatele voastre ca văpsite, ca omătul le voi albi. M 1704, 83^v. E frumoasă și lată-n șele, Ca omătu' albă-n ptiele. CÎNTECE, 5^r. // B: Au căzut preste mine ca niște omăt sau gheață înghețată. BIBLIA (1688). Forme gramaticale: nom. pl. omeți (N. COSTIN; CRON. SEC. XVIII, 13^r), omeții (ALF., 6^r); gen. pl. omeților (CANTEMIR, HR.). Etimologie: ucr. obmet „măturare; pospai”. Cf. n e a.

omắt, omături, (umăt), s.n. Zăpadă, nea, ninsoare: „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au îndețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); „Să credeți, iubiții mei, că vineri, în noaptea Rusaliilor, au căzut omătu peste tot Maramurășul, în anul 1776, iară, de la Facerea Lumii, 7284” (Bârlea, 1909: 74). ■ Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din vsl. ometǔ „măturare” (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).

omăt, omături, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar, 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); „Umătu’ când ptică moale, cătă primăvară, îi îngrășământ la pământ” (Memoria, 2014: 178). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din vsl. ometǔ „măturare” (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).

omăt, -uri, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea Însemnări: 211-212) – Din sl. ometǔ „măturare” (DEX), cf. rus omet „morman” (DER).

OMĂT¹ s. m. și n. (Popular) Zăpadă, nea. Topindu-să omăturile vara în munți, să înflă apa lui Nilos. herodot (1645), 99. Au căzut preste mine ca niște omăt sau gheață înghețată. biblia (1688), 365²/46. Că aceea iarnă degrabă cu omeți mari și cu ger au căzut. n. costin, l. 306. Troianii omeților... în toate părțile spulbărați. cantemir, hr. 297. Au prădat Țeara Românească și Țeara Bîrsei pînă la munții cei cu omăt. șincai, hr. 1, 384/12, cf. budai-deleanu, lex., lb. Munții... sînt însă totdeauna acoperiți cu omăt. drăghici, r. 68/5. Primăvara omătul... se topește. negruzzi, s. i, 118. Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. alecsandri, o. 195. Acolo, lîngă izvoară, iarba pare de omăt. eminescu, o. i, 85. După ce ne spălăm cu omăt..., pornim apoi cu plăieșii la deal. creangă, a. 31. Pe aici, vifor mare cu ploaie și omăt. caragiale, o. vii, 155. Pe cînd scriam, o mînă a prins în geam să-mi bată Și am văzut cu spaimă pe omul de omăt Privindu-mă ironic, anghel-iosif, c. m. i, 26. A căzut omătul, a suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii. delavrancea, o. ii, 25. Doar pasul tău ușor În omăt strălucitor Lasă urme viorii. topîrceanu, b. 7. Amurgul punea o umbră albăstrie pe neclintitele întinderi de omăt. sadoveanu, o. m, 85. Parcă nourii încărcați cu omăt ar fi unit cerul cu pămîntul. v. rom. octombrie 1955, 165. Într-o iarnă ninsese atîta, cît mai nu se vedea șatrele din omăt. sbiera, p. 250, cf. rădulescu-codin. Iarna grea, omete mare, Semne bune anul are. l. p. 22, cf. caba, săl., pamfile, văzd. 166, GOltOVEl, cr. 20, iordan, l. m. 194, diaconu, vr. 96, MAT. DIALECT. I, 184, ZANNE, P. IV, 322, IX, 415. ◊ (Ca termen de comparație). Să hiu spălat și alb ca omelii. dosoftei, ps. 169/11. Se fuduleau... oamenii ogradași albi ca omătul și rași. russo, s. 21. Unu-i alb ca omătul. bud, p. p. 41. ◊ Fig. Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă... O dulce întrupare de-omăt. eminescu, o. i, 95. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu al înflorirei lor. id. n. 66. ◊ (Regional) Omătul mieilor (sau al păsărilor, al cocostîrcilor) = zăpadă (sub formă de mici bobițe) care cade la începutul primăverii. cf. pamfile, văzd. 166. Au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor ș-al cocostîrcilor. sadoveanu, b. 92, cf. com. marian, alr ii 2 440/349, 365. ◊ Expr. A da omătul v. da. ♦ (Regional) Nămete, troian. [Femeile iau] apă de pe neauă, dacă mai este, de unde nu, se duc prin codru și aduc de pe omeții de nea de prin virtoape. maRian, s. R. n, 17. Dacă se întîmpla însă să nimerească în vreun omet și vîntul nu-și domolea furia, atunci era astupat tot: și oi și cioban. dragomir, o. m. 243, cf. RĂDULESCU-CODIN, DENSUSIANU, Ț. H. 61, alr i 1 252. ♦ (Regional) Spumă de albuș de ou. cf. săghinescu, v. 97, șăîneanu, d. u. – PI.: omeți și omături, (rar) omete (pamfile, văzd. 166). – Și: (învechit și regional) umăt (d. pop, m. 155, alr i 1 248/214, 255, 350, 385, ib. 1 251/255, 350, 542, ib. 1 252/214, 255, 341, 350, alr sn iii h 797/349, ib. h 798/349; accentuat și umăt alr i 1 248/270, 273, 337, 355, 357, ib. 1 250/270, ib. 1 251/273, ib. 1 252/295, alr sn iii h 802/272), (regional) umet (alr i 1 252/190), umete (ib. 1 252/140), omet, homet (ib. 1252/87, 178, 776), omete, homete (ib. 1249/808), omeț (ib. 1252/80, 90, 290, 782, 795, 800), omat (ib. 1230/283, ib. 1 248/576, ib. 1251/247, 283, ib. 1 252/289) s. m. și n. – Din ucr. обмет „măturare; pospai”.

OMĂT² s. m. sg. v. omet¹.

OMĂT³ s. n. v. omet².