OPORTUN, -Ă, oportuni, -e, adj. Care se întâmplă, care se produce la momentul sau la locul potrivit; adecvat situației, împrejurărilor; indicat, nimerit, favorabil. – Din fr. opportun, lat. opportunus.

oportun, ~ă a [At: I. IONESCU, M. 201 / Pl: ~i, ~e / E: fr opportun, lat opportunus, -a, -um] Care se întâmplă sau se face la momentul potrivit Si: favorabil, nimerit, potrivit.

OPORTUN, -Ă, oportuni, -e, adj. Care se întâmplă, care se face la momentul potrivit; adecvat situației, împrejurărilor; potrivit, indicat, nimerit, favorabil. – Din fr. opportun, lat. opportunus.

OPORTUN, -Ă, oportuni, -e, adj. Care se întîmplă, care se face la momentul potrivit, adecvat situației, împrejurărilor; potrivit, indicat, nimerit, favorabil. S-a socotit mai oportun de a înlătura deocamdată toate liotele indicătoare. ODOBESCU, S. III 501. Săvîrșesc tot lucrul în timpul cel mai scurt și mai oportun. I. IONESCU, M. 201.

OPORTUN, -Ă adj. Întîmplat, survenit la timp, la momentul potrivit; nimerit, favorabil. [< fr. opportun, it. opportuno, lat. opportunus].

OPORTUN, -Ă adj. la momentul potrivit; prielnic, favorabil. (< fr. opportun, lat. opportunus)

OPORTUN ~ă (~i, ~e) Care convine locului și timpului avut în vedere; corespunzător situației; prielnic; favorabil; propice. /<fr. opportun, lat. opportunus

oportun a. care e la timpul și la locul său.

*oportún, -ă adj. (lat. op-portúnus. V. im-portun). Care vine cînd trebuĭe, la timp: ajutor oportun. Adv. A sosi oportun.

oportun adj. m., pl. oportuni; f. oportună, pl. oportune

oportun adj. m., pl. oportuni; f. oportună, pl. oportune

oportun adj. m., pl. oportuni; f. sg. oportună, pl. oportune

OPORTUN adj., adv. 1. adj. v. nimerit. 2. adj. v. recomandabil. 3. adv. adecvat, indicat, nimerit, potrivit, recomandabil. (Nu mi se pare ~ să...) 4. v. binevenit.

OPORTUN adj. adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, potrivit, prielnic, propice, (livr.) pertinent, (pop.) priincios. (Un prilej ~.)

Oportun ≠ inoportun, neoportun