opust¹ sn [At: TDRG / V: (reg) otp~, ap~ / Pl: ~uri / E: ucr о(т)пуст] (Îvp) Dig.

OPUST, op usturi, s. n. (Mold.) Jgheab (de scînduri) prin care se scurge apa dintr-un iaz; p. ext. zăgaz, baraj, stăvilar. Rîulețul era acuma lac; se strecura domol și suna la opustul bine întocmit cu lanțuri și zăvoare. SADOVEANU, M. C. 110. Era pretutindeni, neadormit, acum cercînd făina care curgea pe jgheab, acum alergînd la opust să potrivească năvala apei. ANGHEL-IOSIF, C. L. 28.

OPUST ~uri n. 1) înv. Zăgaz rudimentar înălțat pentru a abate apa la moară. 2) Loc prevăzut special pentru scurgerea apei dintr-un iaz. /<ucr. o[t]pust

opust n. Mold. zăgaz de moară. [Rut. OPUST].

1) opúst și (rar) apúst n., pl. urĭ (rut. ópust, lăsare, și apust, ceh. úpust, opust, d. vsl. pustiti, a da drumu. V. otpust). Est. Stăvilar, zăgaz de oprit orĭ de abătut apa la moară. Apa de la stăvilar: moara cu opustu unflat (Sadov. VR. 1911, 3, 347). Partea cea maĭ adîncă a unuĭ ĭaz.

2) opúst, V. otpust.

otpust² sn vz opust¹

otpúst și opúst n., pl. urĭ (vsl. otŭpustŭ, trimetere, lăsare, ĭertare, d. otŭ-pustiti, a trimete, a lăsa, a ĭerta, pustiti, a trimete, pustŭ, pustiŭ. V. opust, năpustesc). Rar. Sfîrșitu liturghiiĭ.

opust (înv., pop.) s. n., pl. opusturi

opust (înv., pop.) s. n., pl. opusturi

opust s. n., pl. opusturi

opust (opusturi), s. n. – 1. Dezlegare, partea finală a jertfei la liturghiei. – 2. Stăvilar la moara de apă. – Var. (înv.) otpust, (Mold.) apust. Sl. otupustu „trimitere”, cf. rut. opust (Tiktin).

OPUST s. v. baraj, stavilă, stăvilar, zăgaz.

opust s. v. BARAJ. STAVILĂ. STĂVILAR. ZĂGAZ.

opust, opusturi, s.n. (înv. și reg.) 1. stăvilar, zăgaz. 2. apa de la stăvilar. 3. jgheab de scurgere a apei din iaz. 4. partea adâncă a unui iaz.

opúst, opusturi, s.n. (reg.) Dezlegare, sfârșitul liturghiei: „Aceasta deacă văzu starețul, spusă fraților, și au zisu să întăriră, să nu mai iasă din beserică până la opust” (Bârlea, 1909: 74). – Din vsl. otǔpustǔ „lăsare, iertare” (Scriban).