opțiuni
  • info

10 definiții pentru orfan (s.m.)

Explicative DEX

ORFAN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um.

ORFAN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um.

orfan, ~ă [At: (a. 1817) URICARIUL V, 25/9 / V: (reg) ur~ / Pl: ~i, ~e / E: ngr ὀρφανός, ml orphanus, -a, -um] 1-2 smf, a (Persoană) care a pierdut un părinte sau pe amândoi Si: (reg) sărac, sărman. 3 smf (Mol) Copil nelegitim. 4 a (Pex) Persoană care nu are familie.

ORFAN, -Ă, orfani, -e, adj. (Despre copii) Care și-a pierdut unul sau amîndoi părinții. Pe unicul copil – Petre – rămas orfan, îl luă sub ocrotire amiralul. BART, E. 321. Din cea mai fragedă a mea copilărie eu am rămas orfan și lipsit de povățuirile și de dezmierdările părintești. ALECSANDRI, O. P. 14. ◊ (Substantivat) Împărțeau bucățica de pine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoieși. CREANGĂ, A. 152.

ORFAN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre copii) Care a rămas fără părinți (fără ambii sau fără unul); sărman. ~ de tată. /<ngr. orfanós, lat. orphanus

orfan a. și m. copil rămas fără părinți sau și numai fără unul dintr’înșii. [Gr. mod. ORPHANÓS].

*orfán, -ă adj. și s. (vgr. orphanós [și orphós], ngr. orfanós; lat. órphanus, [de unde] mrom. oarfăn; it. órfano, fr. orphelin [îld. orfenin, vfr. orfene], sp. huérfano, pg. orfâo. V. orb). Care n’are părințĭ orĭ are numaĭ tată saŭ numaĭ mamă: copil orfan, un orfan.

Ortografice DOOM

orfan adj. m., s. m., pl. orfani; adj. f., s. f. orfană, pl. orfane

!orfan adj. m., s. m., pl. orfani; adj. f., s. f. orfană, pl. orfane

Sinonime

ORFAN adj., s. (înv. și reg.) sărac, sărman, (Maram. și prin vestul Transilv.) sărăndic, (înv.) orfelin. (Copil ~.)

ORFAN adj., s. (înv. și reg.) sărac, sărman, (Maram. și prin vestul Transilv.) sărăndic, (înv.) orfelin. (Copil ~.)

Intrare: orfan (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orfan
  • orfanul
  • orfanu‑
plural
  • orfani
  • orfanii
genitiv-dativ singular
  • orfan
  • orfanului
plural
  • orfani
  • orfanilor
vocativ singular
  • orfanule
  • orfane
plural
  • orfanilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

orfan, orfanisubstantiv masculin
orfan, orfanăadjectiv
orfană, orfanesubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: sărman
    • format_quote Pe unicul copil – Petre – rămas orfan, îl luă sub ocrotire amiralul. BART, E. 321. DLRLC
    • format_quote Din cea mai fragedă a mea copilărie eu am rămas orfan și lipsit de povățuirile și de dezmierdările părintești. ALECSANDRI, O. P. 14. DLRLC
    • format_quote Împărțeau bucățica de pîne cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoieși. CREANGĂ, A. 152. DLRLC
    • 1.1. Lipsit de ceva. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.