orgie^2[1] sf [At: MARIAN, NU. 267 / A: nct / Pl: ~ii / E: ns cf it orgia] (Trs; Ban) Măsură pentru lungime nedefinită mai îndeaproape.

orgie¹ sf [At: MAN. SĂNĂT. 34 / Pl: ~ii / E: fr orgie, lat orgia] Petrecere desfrânată Si: bacanală, desfrâu, dezmăț.

ORGIE, orgii, s. f. Petrecere desfrînată; dezmăț, desfrîu. Tu pierzi în orgie al țării tezaur, Bînd vinul din cupe de aur. COȘBUC, P. I 92. La Paris, în lupanare de cinisme și de lene, Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene, Acolo v-ați pus averea. EMINESCU, O. I 151. ◊ Fig. Ici-colo pete tari ca de jeratec arătau orgia apusului. CAMIL PETRESCU, N. 119.

ORGIE s.f. Petrecere desfrînată; bacanală, desfrîu. [Gen. -iei. / cf. fr. orgie, it., lat., gr. orgia – petrecere în cinstea lui Bachus].

ORGIE s. f. 1. petrecere desfrânată; bacanală, desfrâu. 2. (fam.) supraabundență, profuziune. (< fr. orgie, lat., gr. orgia)

ORGIE ~i f. 1) (în antichitate) Sărbătoare solemnă în cinstea lui Dionysos (la eleni) și lui Bachus (la romani), zeul vinului și al veseliei. 2) fig. Petrecere zgomotoasă și indecentă; bacanală; saturnalii. [G.-D. orgiei] /<fr. orgie, lat. orgia

orgie f. desfrânare în genere și în special la mâncări și băuturi: în orgiile obscene EM.

*orgíe f. (fr. orgie, lat. órgia, n. pl., d. vgr. tà órgia, n. pl., sărbătorile luĭ Bacu¹. V. urgie). Petrecere desfrînată. Pl. La ceĭ vechĭ, sărbătorile luĭ Bacu¹.^[1]

urgie² sf vz orgie

URGIE sf. 1 Mînie grozavă (în spec. a lui Dumnezeu, a unui stăpînitor, a unei mulțimi): Doamne, nu cu urgia ta mă vădi, nece cu mînia ta mă certa (DOS.); atunce grăi-va cătră’nșii în mînia sa și cu urgia sa smentéște ei (PS.-SCH.); (împăratul) după ce dojeni... pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu ~ (ISP.); la 1814, refugiat la Viena de urgia lui Caragea, care căuta să-l prindă și să-l predea Turcilor (I.-GH.); este grozav lucru să vadă cineva urgia poporului (ISP.); urgia pierde și pre cei înțelepți, iară răspunsul cucernic întoarce mînia și cuvîntul aspru aprinde urgia (BIBL.) ¶ 2 Nenorocire trimisă asupra oamenilor prin deslănțuirea mîniei lui Dumnezeu, blestem, plagă; pr. ext. pacoste, grozăvie: Haldeii mai înainte de potop cu scrisoare haldeească pre stîlp de piatră au scris urgiile ce era să fie în lume (N.-COST.); Adam... i-au îngrozit cu două urgii a lui Dumnezeu, ce era să vie în lume, una cu apă și alta cu foc (N.-COST.); aduceau în țara asta blîndă urgia și jaful războiului (VLAH.); hotărî ca să dea pe fiica lui de soție, și jumătate împărăția sa, acelui voinic, care va scăpa țara de această ~ (ISP.): stăpînul mă așteaptă și grozavă ~ poate să cadă pe capul meu, din astă pricină (CRG.) ¶ 3 ‡Exil: l-au trimis în ~ în Cetatea Albă, August Cesarul Romului, pentru niște scrisori în stihură (N.-COST.) [lat. vulg. orgia].

orgie s. f., art. orgia, g.-d. art. orgiei; pl. orgii, art. orgiile (desp. -gi-i-)

orgie s. f., art. orgia, g.-d. art. orgiei; pl. orgii, art. orgiile

orgie s. f., art. orgia, g.-d. art. orgiei; pl. orgii, art. orgiile

ORGÍE (< fr., lat.; {s} gr. orgia „mistere”) s. f. 1. (La pl.) Sărbătoare. la greci, în cinstea zeului Dionysos. Deși sfârșea într-un desfrâu necontrolat rațional, care viola orice normă de normalitate, o. nu era lipsită de semnificație religioasă; ea exprima o întoarcere la haosul primar, o scufundare în sursele vieții, o ieșire din banalitatea cotidiană pentru a participa la libertatea absolută care era privilegiul zeilor. V. bacanală (1). 2. P. ext. Petrecere desfrânată cu exces de mâncare și de băutură; bacanală (2).

ORGIE s. desfrâu, dezmăț, (livr.) bacanală, libertinaj, luxură, (înv. și pop.) scârnăvie, (înv.) rușinare, slobozenie, slobozie, zamparalâc.

ORGIE s. desfrîu, dezmăț, (livr.) bacanală, libertinaj, luxură, (înv. și pop.) scîrnăvie, (înv.) rușinare, slobozenie, slobozie, zamparalîc.

orgíe, orgii, s.f. (arh.) Unitate de măsură pentru lungime, folosită înainte de introducerea sistemului metric; stânjen vienez (echivalentul a 1,89 m): „Șase orgii de lemn…” (Câmpeanu, 2016; doc. din 1878). – Et. nes., cf. it. orgie (MDA); din gr. (orgie este numirea grecească pentru stânjen vienez).