ORÂNDUIALĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală.

orânduială sf [At: M. COSTIN, ap. DLR / Pl: ~ieli și (înv) ~iele / E: orândui + -eală] (Înv) 1 Ordine. 2 Organizare. 3 (Îs) ~la de trei Regulă de trei simplă. 4 (Îla) Fără de ~ Neîntemeiat. 5 (Îla) Strămutat din ~ Neobișnuit. 6 (Îal) Exagerat. 7 (Îal) Cu ~ În mod organizat. 8 (Îla) Fără bună ~ La întâmplare. 9 (Îla) Peste ~ Neîncadrat într-o regulă, într-o măsură obișnuită. 10 (Îlav) Afară de ~ Din cale-afară. 11 (Îlv) A pune în (bună) ~ sau a pune ~ A orândui (1). 12 Loc ocupat într-o anumită succesiune Si: rând. 13 Poziție socială. 14 Rang. 15 (Îla) Din toată ~la De diferite categorii. 16 (Nob) Alai. 17 Hotărâre. 18 (Ccr) Act care conține o hotărâre. 19 Bir. 20 (Rar) Orânduire socială.

ORÂNDUIALĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine, întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală.

ORÎNDUIALA E CÎȘTIG DE VREME (pr.).

ORÎNDUIALĂ, orînduieli, s. f. 1. (Mai ales în construcție cu verbele «a face» și «a pune») Rînduială,. ordine, regulă, disciplină. Toate se petrec... prin Lume și prin viață cu orînduială. SADOVEANU, O. I 576. Încerc să pun orînduială între oamenii care se grămădesc unii într-alții. CAMIL PETRESCU, U. N. 261. Binevoiești a mai aștepta nițel... să-mi pui la orînduială lucrurile casăi. GORJAN, H. I 27. 2. Orînduire socială. Zdrobiți orînduiala cea crudă și. nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri și bogați! EMINESCU, O. I 60. 3. (Învechit) Hotărîre, ordin, dispoziție; (concretizat) act care conține o hotărîre. Văzînd că nu poți căpăta bani. în numărătoare, ia o orînduială la visterie. KOGĂLNICEANU, S. 203.

orândueală f. ordine, dispozițiune.

orînduĭálă f., pl. ĭelĭ (d. orînduĭesc). Acțiunea de a orîndui. Ordine, rînduĭală: în țara asta e mare orânduĭală.

orânduială s. f., g.-d. art. orânduielii; pl. orânduieli

orânduială s. f., g.-d. art. orânduielii; pl. orânduieli

orânduială s. f., g.-d. art. orânduielii; pl. orânduieli

ORÂNDUIALĂ s. 1. v. ordine. 2. v. întocmire.

ORÂNDUIALĂ s. v. bir, dare, demnitate, dispoziție, hotărâre, impozit, ordin, poruncă, poziție, rang, rând, treaptă.

ORÎNDUIALĂ s. 1. ordine, organizare, regulă, rînduială, (înv.) tocmeală, tocmire. (O ~ desăvîrșită.) 2. întocmire, organizare, orînduire, rînduială, (înv.) așezămînt. (Noua ~ a lucrurilor.)

orînduială s. v. BIR. DARE. DEMNITATE. DISPOZIȚIE. HOTĂRÎRE. IMPOZIT. ORDIN. PORUNCĂ. POZIȚIE. RANG. RÎND. TREAPTĂ.

Orânduială ≠ debandadă, dezordine