osândi [At: PSALT. HUR. 80^v/19 / V: (înv) osin~, (înv; nob) osun~ / Pzi: ~desc / E: slv осѧдити] 1-2 vt A condamna (printr-o sentință judecătorească). 3 vt (Pex) A-și manifesta dezaprobarea față de cineva sau ceva Si: a condamna, a critica, a judeca. 4 vt A obliga pe cineva să facă ceva care presupune efort. 5-6 vtr (Îrg) A (se) chinui.

A OSÂNDI ~esc tranz. pop. 1) (persoane vinovate) A pedepsi printr-o hotărâre judecătorească; a supune unei osânde; a condamna. 2) (fapte, spuse reprobabile) A condamna în mod public; a stigmatiza; a blama; a înfiera. 3) (persoane) A face să se osândească. /<sl. osonditi

A SE OSÂNDI mă ~esc intranz. pop. A îndeplini o muncă istovitoare. /<sl. osonditi

osândì v. a condamna.

osindi v vz osândi

osundi v vz osândi

OSÎNDI, osîndesc, vb. IV. 1. Tranz. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească), a pronunța sentință de condamnare (împotriva cuiva). Se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. Ieremia, nesocotind și legile războiului... și legile omenirii, osîndi pe toți prinșii la moarte. BĂLCESCU, O. I 344. ♦ (Glumeț) Cine a fost osîndit a studia limba elenă știe cită bătaie de cap a suferit. ALECSANDRI, S. 54. ◊ Refl. Singur eu m-am osîndit! DAVILA, V. V. 44. ◊ Refl. pas. S-a osîndit acela ce a furat un ou. BOLINTINEANU, O. 148. ◊ Fig. A judeca, a condamna. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. 47. Vom fi osîndiți, nu după greutatea luptei și a vremii de atuncea, ci după patima partizilor. RUSSO, S. 34. ◊ Absol. Ești un copil și lesne crezător!... și osîndești, fără a te gîndi îndestul. BOLINTINEANU, O. 340. 2. Tranz. A sili, a constrînge; a obliga. Sînt osîndiți să se mărginească la lucruri mărunte. ANGHEL, PR. 170. Cei tari... conspiră Contra celor ce dînșii la lucru-i osîndiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. EMINESCU, O. I 56. Mă văd deodată osindită a zice adio la mulțămirile ce-mi făgăduia! ALECSANDRI, T. I 279. 3. Refl. (Regional) A se chinui. N-am ascultat sfaturile tatălui meu, de aceea sînt silit a mă osîndi pînă voi avea zile. RETEGANUL, P. V 80.

osîndésc v. tr. (vsl. osonditi, a condamna, d. sonditi, a judeca; sîrb. osuditi, rus. osuditĭ. V. răsăjduĭesc). Condamn.

osândi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, 3 sg. osândește, imperf. 1 osândeam; conj. prez. 1 sg. să osândesc, 3 să osândească

osândi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, imperf. 3 sg. osândea; conj. prez. 3 să osândească

osândi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, imperf. 3 sg. osândea; conj. prez. 3 sg. și pl. osândească

osîndi (osîndesc, osîndit), vb. – A condamna, a pedepsi. Sl. osęditi, osęždą (Miklosich, Slaw. Elem., 59; Cihac, II, 231; Byhan 231). – Der. osîndă, s. f. (pedeapsă, condamnare); osîndit, s. m. (condamnat).

OSÂNDI vb. v. blama, condamna, constrânge, dezaproba, forța, înfiera, obliga, proscrie, reproba, respinge, sili, stigmatiza.

OSÂNDI vb. v. condamna.

OSÎNDI vb. (JUR.) a condamna, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare pentru furt.)

osîndi vb. v. BLAMA. CONDAMNA. CONSTRÎNGE. DEZAPROBA. FORȚA. ÎNFIERA. OBLIGA. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. SILI. STIGMATIZA.