otova [At: I. GOLESCU / E: nct] 1-2 av, ain (În mod) uniform. 3-4 av, ain (Care este) drept. 5 ain Care nu are formele corpului, mai ales talia, distincte, conturate. 6-7 av, ain (Înv) (În mod) direct. 8-9 av, ain (Care este) drept înainte. 10-11 av, ain (În mod) egal. 12-13 av, ain (Care este) monoton. corectat(ă)

OTOVA adj. invar. Uniform, fără formă; (în special despre oameni) care nu are talia distinctă. Așa de otova erai tu pe la spate, încît ar fi zis cineva că ești bătut cu lopata. HOGAȘ, H. 60. Era oacheș și înalt ca de opt palme și jumătate, iară trunchiul trupului lui îi era otova. ISPIRESCU, U. 28. ◊ (Adverbial) În barba crescută otova, ochii îi luceau vesel. GALAN, Z. R. 58. Grumazul celui bolnav... se umflă de se face otova (una) cu capul. ȘEZ. III 12. ♦ Fig. Monoton, uniform. Înlăuntru s-amestecă val-vîrtej ciocneli de pahare... cu zbîrnîitul otova al cobzarului. DELAVRANCEA, S. 6. ◊ (Adverbial) Ploaia cădea otova, întristînd sufletele. D. ZAMFIRESCU, R. 251.

OTOVA adj. invar. pop. 1) (despre obiecte) Care n-are formă bine conturată; lipsit de orice formă; inform. 2) (despre persoane) A cărui talie nu se distinge. 3) fig. Care este fără nici o variație; constant în timp și în spațiu; uniform. /Orig. nec.

òtova a. și adv. 1. neted: câmpie otova; 2. drept înainte: a merge otova; 3. tot una: dihania era făcută otova cu cap cu trup cu tot ISP.; 4. fig. monoton: muncă grea și otova POP. [Origină necunoscută].

ótova adj. fix (cp. cu bg. ot tova, din asta). Munt. Neted: drumu e otova. Unit, tot una: acest porc e așa de gras, în cît capu e otova cu trupu. Fig. Monoton, plictisitor: muncă otova. Adv. Drept înainte, fără accidente: a merge otova.

otova adj. invar., adv. (rochii ~, a crește ~)

otova adj. invar., adv.

otova adj. invar.

otova adj. – Plan, egal, uniform. Origine necunoscută. Numai Cihac, II, 234 presupune o origine sl. fără să poată indica etimonul. Legătura cu rus. ot tog „de asta” (Tiktin) sau cu bg. ot tova „al ei” (Scriban) e dubioasă.