ovație sf [At: MAIORESCU, D. II, 108 / V: (iuz) ~iune / Pl: ~ii / E: fr ovation, lat ovatio, -onis] 1-2 Manifestație publică entuziastă (de admirație sau) de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc.

OVAȚIE, ovații, s. f. Manifestație publică entuziastă de admirație și aprobare față de o persoană, o hotărîre etc., prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, serbări etc. La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat «Lungu-i drumul Clujului» și a stîrnit ovațiile tuturor. REBREANU, R. I 173. Îl întîmpinară cu ovații zgomotoase. VLAHUȚĂ, O. AL. II 11.

OVAȚIE s.f. Onoruri acordate la romani unui comandant militar pentru o victorie; (la pl.) Aclamații, aplauze entuziaste manifestate față de cineva sau față de o acțiune, o inițiativă etc. [Gen. -iei, var. ovațiune s.f. / cf. lat. ovatio, fr. ovation].

OVAȚIE s. f. manifestare publică prin aclamații și aplauze entuziaste de admirație sau aprobare față de cineva sau față de o acțiune, o inițiativă etc. (< fr. ovation, lat. ovatio)

OVAȚIE ~i f. mai ales la pl. Manifestație publică entuziastă a admirației, însoțită de strigăte de aprobare; aclamație. [G.-D. ovației] /<fr. ovation, lat. ovatio, ~onis

ovațiune sf vz ovație

OVAȚIUNE s.f. v. ovație.

ovați(un)e f. 1. micul triumf la Romani; 2. onoruri date cuiva într’o adunare: i s’a făcut ovațiuni.

*ovațiúne f. (lat. ovátio, -ónis, mic triunf, ovațiune, d. ovare, a sacrifica o oaĭe p. micu triunf, [fig.] a fi triunfător, d. ovis, oaĭe). La Romanĭ, triunf maĭ mic acordat unuĭ general: la ovațiune, generalu mergea călare saŭ pe jos, nu în car, ca la triunf, și purta o coronă de mirt. Fig. Aclamațiunĭ publice, onorurĭ zgomotoase și entusiaste acordate cuĭva. – Și ováție.

ovație (desp. -ți-e) s. f., art. ovația (desp. -ți-a), g.-d. art. ovației; pl. ovații, art. ovațiile (desp. -ți-i-)

ovație (-ți-e) s. f., art. ovația (-ți-a), g.-d. art. ovației; pl. ovații, art. ovațiile (-ți-i-)

ovație s. f. (sil. -ți-e-), art. ovația (sil. -ți-a), g.-d. art. ovației; pl. ovații, art. ovațiile (sil. -ți-i-)

ovație

OVAȚII s. pl. aclamații (pl.), osanale (pl.), urale (pl.), (rar) vivat. (Mulțimea îl întîmpina cu ~.)