oțelit, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 142 / Pl: ~iți, ~e / E: oțeli] 1 (D. metale, obiecte de metal etc.) Întărit prin procesul de călire Si: călit, (reg) mischiat. 2 (Rar) De oțel (1). 3 Cu aspect, cu strălucire de oțel (1) Si: (rar) oțeliu. 4 (Fig) Fortificat. 5 (Fig) Încercat. 6 (Reg) Beat.

OȚELIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre metale, obiecte de metal etc.) întărit prin călire; p. ext. călit¹ (1). Toporul mi-i vrăjit, Cu tăiușul oțelit. ALECSANDRI, P. P. 42. A lor zale-oțelite Cu pumnul le turtesc. NEGRUZZI, S. N. 73. ♦ Cu aspect, cu strălucire de oțel; oțeliu. Într-o parte, zidul îmbrăcat în codri se știrbea. ca să lase... undele oțelite ale Iablanicioarei. GALACTION, O. I 154. Luna-l privește cu ochi oțelit. MACEDONSKI, O. I 140. 2. Fig. Întărit, fortificat, încercat, călit¹ (2). Neliniștea, înaintea necunoscutului ce-l aștepta, îi deschidea o noapte mare, în fața căreia inima cea mai oțelită bate cu teamă. SADOVEANU, O. I 252. Au brațe oțelite și pumni au voinicești. BELDICEANU, P. 62. Eroica-i cercare deodată s-a lovit Și frînt ca de o stîncă, de pieptul oțelit Al dușmanului Tomșa! ALECSANDRI, T. II 175.

oțelit a. 1. întărit prin adăogarea oțelului; 2. fig. tare ca oțelul: zimbrul cu coarne oțelite AL. sunetul oțelit al glasului, inimă oțelită OD.; 3. fam. beat.

oțelít, -ă adj. Care are oțel la capăt: suliță oțelită. Fig. Întărit: inimă, mînă oțelită. Iron. Beat: s’a întors oțelit de la ospăț.

OȚELIT adj. v. călit.

OȚELIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, fortificat, îmbătat, întărit, turmentat.

OȚELIT adj. (TEHN.) călit, (pop.) iuțit. (Metal ~.)

oțelit adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. FORTIFICAT. ÎMBĂTAT. ÎNTĂRIT. TURMENTAT.