pârleală sf [At: CREANGĂ, A. 111 / Pl: ~eli / E: pârli + -eală] 1 Ardere ușoară la suprafață cu ajutorul flăcării, al unui corp de metal incandescent sau foarte încins Si: pârlire (1), pârlit¹ (1), părlitură (1). 2 (Spc) Arsură a pielii provocată de atingerea cu un corp incandescent, cu o flacără sau în urma expunerii prea îndelungate la soare Si: pârlire (2), pârlit¹ (2), părlitură (2). 3 (Rar) Miros provenit din arderea mocnită a unor ierburi. 4 (Fig; fam) Înșelăciune. 5 (Fig) Pagubă. 6 (Fam; îe) A-și scoate ~la A-și găsi o compensație. 7 (Îae) A se despăgubi de o pierdere materială, de un efort etc. 8 (Pan; reg) Pelagră. 9 (Pan; rar) Insolație. 10 (Trs) Pârjol (17).

PÂRLEALĂ ~eli f. 1) v. A PÂRLI și A SE PÂRLI. 2) Arsură ușoară. 3) Pagubă suferită de cineva (din propria sa vină). ◊ A-și scoate ~eala a) a-și compensa o pagubă; b) a se răzbuna. /a pârli + suf. ~eală

pârleală f. fam. înșelătorie.

PÎRLEALĂ, pîrleli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pîrli; arsură ușoară, superficială; pîrlitură. Îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. Dă-i o pîrleală bună cu niște chibrituri de ieste, care ard mocnit. CREANGĂ, A. 111. 2. Fig. (Familiar) Păcăleală, înșelătorie; pagubă, pierdere. Spune-mi dacă s-au stins bine paiele mucede, ca să știu cînd pot veni fără primejdie de vreo pîrleală. CARAGIALE, O. VII 386. ◊ Expr. (Familiar) A-și scoate pîrleala = a-și găsi o compensație; a se despăgubi (de o pagubă materială, de o osteneală etc.). 3. (Neobișnuit) Fum (provenit din arderea unor ierburi). Se afumau cu pîrleală de săbiuță. ODOBESCU, S. II 294.

*pelágră f., pl. e (d. lat. pellis, pele, și -agră din chiragră, podagră, după care a fost imitat). O boală foarte gravă care se manifestă pin simptome pe pele (din care cauză poporu o și numește buzăreț, jupuĭală și pîrleală) și care provine din nutriment prost, maĭ ales din popușoĭ aprins orĭ nu destul de copt, în care se dezvoltă un microb orĭ un mucegaĭ care nu se nimicește pin ferbere. E foarte răspîndită în Italia, Spania, Francia, Bulgaria, dar nicăirĭ ca în România, și-l duce pe bolnav la dorința de a se spînzura. Pin nutriment bun, se vindecă.

pîrleálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a pîrli. Fig. Fam. Înșelătorie, pagubă: să-mĭ scot pîrleala! Pelagră (din cauza aspectuluĭ peliĭ).

pârleală s. f., g.-d. art. pârlelii; pl. pârleli

pârleală s. f., g.-d. art. pârlelii; pl. pârleli

pârleală s. f., g.-d. art. pârlelii; pl. pârleli

a-și scoate pârleala expr. a-și găsi o compensație, a se despăgubi (pentru o pagub materială, pentru un efort).

PÂRLEALĂ s. v. arsură, jariște, pagubă, pelagră, pierdere, pârlitură.

PÂRLEALĂ s. pârlitură. (Arsura superficială numită ~.)

PÎRLEALĂ s. pîrlitură. (Arsura superficială numită ~.)

pîrleală s. v. ARSURĂ. JARIȘTE. PAGUBĂ. PELAGRĂ. PIERDERE. PÎRLITURĂ.