PĂPĂLĂU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.

PHYSALIS L., FISALIS, fam. Solanaceae. Gen cu peste 100 specii originare din America, plante erbacee, anuale sau perene, pubescente sau glabre. Flori mici, axilare, violete, gălbui sau albicioase, corolă campanulată, infundibuliformă, cu laciniile scurte și late, staminele nu depășesc gîtul corolei, caliciul roșu, umflat, închide fructul (bacă roșie). Frunze ovat-alungit-acu- minate, alterne, simple, deseori 2 cîte 2, pețiolate.

PĂPĂLĂU s. (BOT.; Physalis alkekengi) v. gogoașă.