patron² sn [At: LB / V: ~oană sf, pătrăvană sf, pătrăvoane sm (Pl: ~oni), pătrăon, păt~ / Pl: ~oane / E: ger Patrone] 1 (Trs; Ban) Glonț. 2 (Șîs ~ de dinamită) Bucată cilindrică de exploziv folosită în mine Vz cartuș. 3 (Reg) Potricală¹.

patron³ sn [At: BARCIANU, V. / Pl: ~oane / E: ger Patrone, fr patron] 1 (Rar) Tipar după care se execută un obiect de îmbrăcăminte. 2 Desen, model după care se execută o țesătură Si: patern.

PATRON¹, patroane, s. n. (Regional) 1. Cartuș. Nu se poate povesti bucuria pe care i-o făcu pistolul nemțesc cu două cocoașe și punga de patroane, CAMIL PETRESCU, O. II 194. De cu seară îmi făcui atîtea patroane că aș fi avut de unde să stîrpesc toate zburătoarele. GANE, N. II 177. ♦ Bucată cilindrică de explozibil învelită în hîrtie parafinată. Sacul în spinare, felinarul în mînă, «patronul» de dinamită în buzunar, și băieșul coboară la sute de metri în pămînt să caute aur. BOGZA, Ț. 52. 2. Șablon.

PATRON s.n. 1. Cartuș. 2. (Rar) Tipar după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte; desen, model după care se execută o țesătură. 3. Bușon (2). [< fr. patron].

PATRON¹ s. n. 1. cartuș. 2. tipar după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. ◊ desen, model după care se execută o țesătură. 3. bușon (2). (< germ. Patrone)

PATRON¹ ~oane n. 1) Tub metalic sau de carton care conține o capsă, material exploziv, proiectil sau alice, folosit la armele de foc portative. 2) Bucată cilindrică de exploziv folosită în mine la dislocarea straturilor. /<germ. Patrone

patron n. cartușă: împarte patroane AL. [Nemț. PATRONE: din terminologia militară austro-ungară].

3) *patrón n., pl. oane (germ. patrone). Trans. Barb. Cartuș.

2) *patrón n., pl. oane (fr. patron). Model de hîrtie după care se croĭește o haĭnă.

patroană sf vz patron²

pătrăoane sf vz patron²

pătrăon sn vz patron²

pătroană^[1] sf vz patron²

pătron sn vz patron²

patron¹ (cartuș; bușon; tipar) (desp. pa-tron) s. n., pl. patroane

patron² (cartuș, bușon, tipar) (pa-tron) s. n., pl. patroane

patron (cartuș, bușon, schiță-program, tipar) s. n. (sil. -tron), pl. patroane

patron (patroni), s. m. – 1. Sfînt protector; stăpîn. – 2. (S. n.) Tipar. – 3. (S. n.) Cartuș. Fr. patron și, cu ultimul sens, din germ. Patrone. – Der. patroană, s. f. (stăpînă); patrona, vb., din fr. patronner; patronaj, s. n., din fr. patronage; patronal, adj., din fr. patronal; patronat, s. n. (drept de a numi o persoană într-o funcție ecleziastică; patronaj); patrontaș, s. n. (cartușieră), din germ. Patrontasche (Borcea 201), cf. rus. patrontaš; împatroni, vb. (a pune stăpînire), din it. impadronirsi (Tiktin), sec. XVIII, înv.

patron, patroane s. n. (reg.) petrecere organizată cu ocazia serbării unei onomastice sau a unei aniversări.

PATRON s. 1. v. bușon fuzibil. 2. pușcătură.

PATRON s. v. cartuș, glonț, potricală, preducea, tipar.

PATRON s. 1. (FIZ.) bușon. 2. pușcătură.

patron s. v. CARTUȘ. GLONȚ. POTRICALĂ. PREDUCEA. TIPAR.

patron, patroane, s.n. – Glonț, cartuș (Lenghel, 1979). (Trans., Banat., Maram.). – Din germ. Patrone „cartuș” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).