pelotă sf [At: DN³ / Pl: ~te / E: sp pelota, fr pelote] 1 Perniță în care se înfig ace. 2 Joc sportiv originar din regiunile bascilor, care constă în aruncarea unei mingi de cauciuc brut, cu mâna sau cu o rachetă, într-un perete, de unde trebuie să ricoșeze într-un anumit sector al terenului. 3 (Prc) Mingea care se folosește la jocul pelota (2).

PELOTĂ s.f. 1. Perniță în care se înfig ace. 2. Joc sportiv originar din regiunile bascilor, care constă în aruncarea unei mingi de cauciuc brut, cu mîna sau cu o rachetă, într-un perete, de unde trebuie să ricoșeze într-un anumit sector al terenului; mingea însăși. [< sp. pelota, fr. pelote].

PELOTĂ s. f. 1. perniță în care se înfig ace. 2. (med.) pernă destinată a comprima o parte a corpului, în bandajele herniare. 3. joc sportiv de origine bască, între doi jucători, constând în a arunca o minge de cauciuc brut cu o rachetă (chisteră) într-un perete, de unde, ricoșând și atingând pământul, este reluată și jucată de partener; mingea însăși. 4. barcă de piele, cusută și etanșată cu seu de focă, folosită pe apele interioare ale Americii de Sud. (< fr. pelote, fr. pelota)

PELOTĂ ~e f. 1) Pernă mică (de obicei atârnată în cui) în care se înfig acele pentru a nu se pierde; perniță de ace. 2) Joc sportiv cu mingea, originar din regiunile bascilor. /<fr. pelote

pelotă (joc cu mingea) s. f., g.-d. art. pelotei; pl. pelote

pelotă (joc cu mingea) s. f., g.-d. art. pelotei; pl. pelote

pelotă s. f., pl. pelote

PELÓTĂ (< fr. {s}; lat. pila „minge”) s. f. 1. Joc cu mingea cunoscut din Antichitate, menționat de Homer în „Odiseea”. P. modernă se practică în S.U.A., Cuba, Egipt, Franța, Italia ș.a. Inițial mingea era lovită de un zid cu mâinile goale (jeu de paume). Ulterior asemănător tenisului de câmp se joacă pe un teren cu fileu și rachete. ◊ P. de bască = joc cu mingea originar din aria Țării Bascilor, foarte dinamic și spectaculos, cu figuri acrobatice pe cei trei pereți ai terenului; mingea este jucată cu chistera (un fel de mănuși de format mărit). 2. Pernuțe pentru ace.