PIEPTĂNEL, pieptănei, s. m. (Rar) Pieptănuș (1). [Var.: pieptenel s. m.] – Pieptăn + suf. -el.

pieptănel sm vz pieptenel

PIEPTENEL s. m. v. pieptănel.

pieptenel sm [At: JIPESCU, O. 69 / V: ~tăn~, ~tin~ sm / Pl: ~ei / E: pieptene + -el] 1-10 (Pop; șhp) Pieptănaș (1-10).

pieptinel sm vz pieptenel

PIEPTENEL, pieptenei, s. m. (Pop.) Pieptănuș (1). – Pieptene + suf. -el.

PIEPTENEI s. m. pl. Pieptănuș (2).

pĭeptenél n., pl. eĭ (d. pĭeptene). Perie de metal de peptănat lîna după ce a fost dărăcită. Sînt doŭă și se compun, în general, dintr’o bucată de lemn cu mănunchĭ, acoperită cu pele din care ĭese niște vîrfurĭ îndoite (fr. carde). – În Mold. peptănáș și peptănúș, în Mold. nord și foșalăŭ. V. darac, raghilă.

!pieptănel (rar) s. n., pl. pieptănei, art. pieptăneii

pieptănel / pieptenel (rar) s. m., pl. pieptănei / pieptenei, art. pieptăneii / piepteneii

pieptenel v. pieptănel

pieptenel s. m., pl. pieptenei