pierzare sf [At: CORESI, EV. 73 / Pl: (îvr) ~zări / E: pierde] 1-2 (Înv) Pieire (1-2). 3 (Înv) Pierzanie (3). 4 (Îvp; îs) Locul (cel) de ~ Loc de execuție a pedepsei capitale. 5 (Îvp; îlv) A da ~zării (la ~) ori (reg) a scoate la ~ A ucide. 6 (Înv; îe) A-și pune viața întru ~ A garanta cu prețul vieții. 7 (Îae) A-și pune capul. 8 (Înv; lpl) Spânzurătoare. 9 (Bis; îoc mântuire, salvare) Pieire (8). 10 (Înv) Pieire (13). 11 (Reg; îs) Marhă de ~ Vită de pripas. 12 (Pop; îcn; d. unități de timp; îla) De ~ Care este risipit în zadar Si: irosit. 13 (Îal) Care este de desconsiderat, de neluat în seamă, de lepădat. 14 Pierzanie (8).

PIERZARE s. f. (Învechit și arhaizant) Primejdie în care se află cineva de a-și pierde viața; p. ext. moarte, pieire. Cum pricepu că vorbele scîndurilor o vor duce la pierzare... nu mai dete nici pic de somn în genele ei. ISPIRESCU, L. 65. Mă rog... nu mă lăsa-n pierzare. CARAGIALE, O. III 40. S-au sfîrșit toate!... Domnia-i la pierzare. ALECSANDRI, T. II 174. ♦ Ceea ce pricinuiește nenorocirea cuiva. (Glumeț) Cîți fuștei la scară sînt... «Unsprăzece», spune ea; Eu zic «bine», pe credință... Pe credință – Asta e pierzarea mea! COȘBUC, P. I 201.

pierzare f. 1. pierdere: nu-i vreme de pierzare; 2. moarte: fata să se dea pierzării ISP.; 3. execuțiune capitală, supliciu: s’au dus la locul de pierzare PANN; 4. fig. afurisenie, pierderea sufletului: pentru aceasta m’am dat în pierzare BOL. [Formă analogică și paralelă cu pierdere].

per- și pĭerzáre f. (d. pĭerz îld. pĭerd. Cp. cu crezare, vînzare). Perdere, peire, distrugere, moarte.

pierzare (pop.) s. f., g.-d. art. pierzării

pierzare (pop.) s. f., g.-d. art. pierzării

pierzare s. f., g.-d. art. pierzării

pierzare, pierzări s. f. 1. Pierzanie. 2. (În opoziție cu mântuire, salvare) Pierderea vieții veșnice ca urmare a căderii în păcat și a degradării morale; piericiune, pierzanie. ◊ Fiul pierzării v. fiu. 3. Decădere sau degradare morală. – Din pierde.

PIERZARE s. v. calamitate, catastrofă, decedare, deces, dezastru, dispariție, flagel, grozăvie, masacru, măcel moarte, năpastă, nenorocire, pacoste, pieire, potop, prăpăd, prăpădire, pustiire, răposare, sfârșit, sinistru, stingere, sucombare, urgie.

PIERZARE s. v. corupție.

PIERZARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (~ din înalla societate.)

pierzare s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DECEDARE. DECES. DEZASTRU. DISPARIȚIE. FLAGEL. GROZĂVIE. MASACRU. MĂCEL. MOARTE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. PIEIRE. POTOP. PRĂPĂD. PRĂPĂDIRE. PUSTIIRE. RĂPOSARE. SFÎRȘIT. SINISTRU. STINGERE. SUCOMBARE. URGIE.

pierzări s. pl. SPÎNZURĂTOARE. ȘTREANG.

pierzare, pierzări, s.f. (înv. și pop.) 1. moarte (năprasnică, violentă); ucidere în masă, masacru; pieire, pierzanie, piericiune, pierzăciune, pieiște, primejdie de moarte. 2. (la pl.) spânzurătoare. 3. pierdere a vieții veșnice ca urmare a degradării morale. 4. decădere, degradare morală, desfrâu, perdiție, pierzanie. 5. pagubă în vieți sau în bunuri materiale; prăpăd, dezastru. 6. supliciu, chin, tortură, caznă. 7. ruinare, distrugere, nimicire. 8. (reg.; în sintagmă) marhă de pierzare = vită de pripas. 9. (în loc. adj.) de pierzare = a) (despre unități de timp) care este risipit în zadar, irosit; b) care este de desconsiderat, de neluat în seamă, de lepădat.