pință sf [At: ODOBESCU, S. III, 185 / Pl: ~țe, ~ți / E: nct] (Zlg; reg) 1 Popândău (Citellus citellus). 2 Marmotă (Arctomys marmotta). 3 Veveriță (Sciurus vulgaris).

PINȚĂ, pințe, s. f. Specie de șoarece de cîmp. Pințele, cu labe scurticele la piept, iar la spate cu picioroange, care cînd umblă se saltă ca locustele... i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. IV 185.

pință f., pl. e. Munt. vest. Un fel de guzgan de cîmp, probabil, guzganu săritor (alactaga saliens), confundat și cu popondocu. Fig. Fată vioaĭe și cam ștrengăriță. – În Munt. est chință. V. grivan.

pință (reg.) s. f., g.-d. art. pinței; pl. pințe

pință (reg.) s. f., g.-d. art. pinței; pl. pințe

pință s. f., g.-d. art. pinței; pl. pințe

pință (pințe), s. f. – Rozător de cîmp (Alactaga saliens). – Var. chință. Origine îndoielnică. În Munt. Trebuie să fie cuvînt expresiv, bazat pe chiț „interjecție emisă de șoarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *piț- „mic”, cf. piță, pănțăruș.

PINȚĂ s. v. guzgan, marmotă, popândău, șobolan.

pință s. v. GUZGAN. MARMOTĂ. POPÎNDĂU. ȘOBOLAN.