pios, ~oasă a [At: CR (1829), 602/31 / P: pi-os / Pl: ~oși, ~oase / E: fr pieux] (D. oameni) 1 Care este animat sau inspirat de sentimente de evlavie religioasă. 2 (Pex) De afecțiune respectuoasă. 3 (D. manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) Care exprimă evlavie. 4-5 (Pex) Care este determinat (de evlavie sau) de o afecțiune respectuoasă.

PIOS, PIOASĂ, pioși, pioase, adj. Pătruns de sentimente religioase (v. evlavios, cucernic); (sens curent) pătruns de dragoste și de respect. Gîndul meu zboară acuma pios spre mormintele voastre. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 103. Cuvinte dulci, pioase ca o rugăciune. VLAHUȚĂ, O. AL. II 91. – Pronunțat: pi-os..

PIOS, -OASĂ adj. Evlavios, cuvios; (p. ext.) animat, însuflețit de dragoste și de respect. [Pron. pi-os. / cf. fr. pieux, lat. pius].

PIOS, -OASĂ adj. evlavios, cuvios; (p. ext.) însuflețit de dragoste și de respect. (< fr. pieux)

PIOS pioasă (pioși, pioase) (despre persoane) 1) Care respectă cu strictețe prescripțiile religiei; evlavios; cuvios; cucernic; religios. 2) Care vădește o stimă deosebită; pătruns de respect. [Sil. pi-os] /<fr. pieux

pios a. 1. evlavios, care observă riguros datoriile religioase; 2. inspirat de pietate: faptă pioasă.

*piós, -oásă adj. (fr. pieux, d. lat. pius). Evlavios, care respectă religiunea și lucrurile demne de pietate. Făcut din pietate: faptă pioasă.

pios adj. m., pl. pioși; f. pioasă, pl. pioase

pios adj. m., pl. pioși; f. pioasă, pl. pioase

pios adj. m., pl. pioși; f. sg. pioasă, pl. pioase

PIOS adj. (BIS.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, preacredincios, religios, smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)