PIRON, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

piron sn [At: CORESI, EV. 132 / V: pilon, ~oană sf, (îrg) ~oi, (înv) ~e (reg) ~om / Pl: ~oane, (reg, sm) ~i / E: slv пиронъ] 1 Cui lung și gros, din oțel, curbat în unghi drept la un capăt și folosit la îmbinarea pieselor unor construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu etc. Si: (reg) potseg, poțoc. 2 (Fam; îe) A face (la) ~oane (și la cuie) A tremura de frig Si: a dârdâi. 3 (Fam, îe) A tăia (sau a da) (la) ~oane A spune minciuni. 4 (Rar; îe) A bate cu buretele ~ în perete A face o acțiune absurdă și inutilă. 5 (Rar; îe) A sta ~ A fi piedica în calea cuiva. 6 (Spc; Mun; Olt) Cui de la urechile proțapului.

PIRON, piroane, s. n. Cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

PIRON, piroane, s. n. Cui de oțel lung și gros (curbat la un capăt), folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu în perete etc. Duman parcă-și simte picioarele tremurînd, mai cu seamă dreptul dinainte, în copita căruia i-a intrat un piron, mai acum cîtăva vreme. GÎRLEANU, L. 38. Cumpără... patru balamale, cîteva piroane, două belciuge. CREANGĂ, P. 321. Să-mi faci D-o scară de fier, Cu piroane de oțel. PĂSCULESCU, L. P. 183. ◊ Expr. (Familiar) A face (la) piroane = a tremura de frig, a clănțăni din dinți, a dîrdîi. Tremurau de frig, de le clănțăneau dinții din gură și făceau la piroane și la cuie. ISPIRESCU, U. 87. A tăia (la) piroane = a spune minciuni, a spune brașoave. – Variantă: (regional) piroi, piroaie (TEODORESCU, P. P. 28), s. n.

PIRON ~oane n. Cui de dimensiuni mari. ◊ A face ~oane a clănțăni din dinți (de frig). A mânca ~oane a fi foarte înfuriat. /<sl. pironu

piron n. cuiu gros. [Gr. mod. PIRÓNI].

pirón n., pl. oane (ngr. pirúni, furculiță, cuĭ, d. vgr. peróne, bold, cuĭ, peiro, străpung; vsl. pironŭ, pirunŭ, furcă, sîrb. pirun, furculiță). Cuĭ: a bate o scîndură în piroane. Fig. Cov. A face piroane, a tremura de frig cînd te scalzĭ mult. – În Munt. vest. Trans. Olt. piróĭ, pl. oaĭe.

pilon² sn vz piron

piroană sf vz piron

piroi sn vz piron

pirom sn vz piron

piróĭ, V. piron.

piron s. n., pl. piroane

piron s. n., pl. piroane

piron s. n., pl. piroane

piron (piroane), s. n. – 1. Cui mare. – 2. Minciună. – Var. piroi. Mr. peronă „ac”. Ngr. πηροῦνι, περόνι (Cihac, II, 686; Meyer 326; REW 6366; Tiktin). – Der. pironi, vb. (a bate în cuie, a fixa; a imortaliza).

piron, piroane s. n. (er.) penis.

a face piroane expr. a-i fi foarte frig.

a tăia piroane expr. (glum.) a minți.

PIRON s. (reg.) potseg, poțoc. (Bate un ~ în zid.)

PIRON s. (reg.) potseg, poțoc. (Bate un ~ în zid.)

pirón, piroane, s.n. 1. Cui gros, țăruș. 2. (pl., fig.) Chinuri, necazuri. ■ (onom.) Piron, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. pironǔ (DEX, MDA); din ngr. pironi „cui” (Scriban, Șăineanu).

piron, piroane, s.f. – 1. Cui gros, țăruș. ♦ (onom.) Piron, nume de familie (44 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). 2. (pl., fig.) Chinuri, necazuri. – Din sl. pironǔ (DEX, MDA); din ngr. pironi „cui” < vgr. pérone „bold, cui” (Cihac, Tiktin, cf. DER; Scriban, Șăineanu).