PIROTEALĂ s. f. Faptul de a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. – Piroti + suf. -eală.

piroteală sf [At: HELIADE, O. I, 186 / Pl: ~eli / E: piroti + -eală] 1 Stare a celui care pirotește Si: moțăială, moțăit¹, picoteală, somnolență, (rar) pirotire (1), (reg) pircoteală, pircuială. 2 (Pop) Boală care se manifestă prin somnolență și dureri de oase. 3 Lipsă de vlagă Si: pirotire (2). 4 Stare de inactivitate Si: pirotire (3). 5 Stare a celui care zace bolnav Si: pirotire (4). 6 Oboseală provocată de nesomn sau veghe Si: pirotire (5).

PIROTEALĂ, piroteli, s. f. Faptul de a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. – Piroti + suf. -eală.

PIROTEALĂ s. f. Starea în care se află cineva cînd îi este somn și e gata să ațipească; toropeală, moțăială, aromeală, picoteală, somnolență. Rămase un minut cu capul plecat, ca într-o adîncă cugetare sau, mai bine zis, Într-un soi de piroteală. HOGAȘ, DR. II 36. O piroteală plăcută o făcea nici s-adoarmă, nici deșteaptă să fie. DELAVRANCEA, S. 27. «Tragi la somn? Stai că am eu leac să-ți tai de piroteală», Și mi-a și pus mîna-n păr. CARAGIALE, O. I 55. ◊ Fig. Glumele cădeau în piroteala nopții. D. ZAMFIRESCU, R. 118. Starea aceasta de piroteală [a literaturii] va trece și chiar avem unele semne, care ne arată că va trece iute. GHEREA, ST. CR. II 186.

PIROTEALĂ ~eli f. 1) v. A PIROTI. 2) Stare a unei ființe care pirotește. /a piroti + suf. ~eală

piroteală f. somnolență.

piroteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a piroti.

piroteală s. f., g.-d. art. pirotelii

piroteală s. f., g.-d. art. pirotelii

piroteala s. f., g.-d. art. pirotelii; pl. piroteli

PIROTEALĂ s. v. ațipire.

PIROTEALĂ s. ațipeală, ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, picotire, pirotire, somnolență, toropeală, (rar) somnie (reg.) picuială, pioceală, somnoreală, (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie. (Stare de ~.)