planare¹ sf [At: DL / Pl: ~nări / E: plana¹] 1 Plutire sau menținere în aer a unei păsări cu aripile aproape nemișcate. 2 Plutire în aer a unui planor cu motorul oprit. 3 Zbor cu motorul oprit al unui avion. 4 Coborâre al unui avion cu motorul redus sau oprit și cu viteză redusă, pe o traiectorie cu pantă mică. 5 (Rar) Dominare a lucrurilor sau a ființelor din jur datorită înălțimii. 6 (Fig) Ridicare deasupra tuturor prin importanță, superioritate etc. 7 (Fig) Iminență.

PLANARE, planari, s. f. Acțiunea de a plana. 1. (Despre păsări) Plutire cu aripile întinse. ♦ Plutire a unui avion sau a unui planor fără a fi antrenat de un motor. V. plana (1). 2. Prelucrare a suprafeței unui obiect sau a unui teren pentru a o face plană. V. plana (3).

PLANARE s.f. Acțiunea de a plana și rezultatul ei; plutire. [< plana].

planare s. f., g.-d. art. planării; pl. planări

planare s. f., g.-d. art. planării; pl. planări

planare (plutire, prelucrare) s. f., g.-d. art. planării; pl. planări

PLANARE a) plutire în aer cu un aparat de zbor fără ajutorul unui motor; b) coborâre a unei aeronave fără motor (sau redus) pe o traiectorie cu pantă foarte mică și cu viteză redusă.

planare, planări s. f. (tox.) senzație de zbor, detașare și letargie care se instalează după flash la consumatorii de heroină.

PLANARE s. v. zbor.

PLANARE s. plutire, zbor. (~ păsărilor în văzduh.)