pocitanie sf [At: PSALT. 258 / V: (reg) ~cica~, ~ciga~, ~ciașta~^[1] / Pl: ~ii, (reg) ~tănii / E: pocit² + -anie] 1 Ființă diformă, slută, hidoasă, desfigurată Si: pocitură (4). 2 (Pex) Monstru. 3 (Reg; îf pociganie) Fiară sălbatică Si: dihanie, jivină. 4 (Înv) Lucru, fapt ieșit din comun, bizar, ciudat Si: bizarerie, ciudățenie. 5 (Mun; îf pociganie, pocicanie) Poznă. 6 (Îrg) Vorbă de duh. 7 (Îrg) Glumă. 8 (Îrg) Snoavă. 9 (Îrg; pex) Relatare mincinoasă. 10 (Îvr) Prevestire nefastă.

POCITANIE, pocitanii, s. f. 1. Ființă schimonosită, slută, diformă; sluțenie, monstru. O rupse la fugă d-acolo, strigînd, că ce pocitanie mai este și acela care doarme între straturile ei de flori. VISSARION, B. 26. Mergînd ei o bucată numai iată ce vede Harap-Alb altă băzdăganie și mai și: o pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. 2. Lucru groaznic, oribil; urîțenie. Împărăteasa dete un țipet și se deșteptă... Spuse împăratului pocitania de vis și rămase și el înmărmurit de groază. ISPIRESCU, L. 133. Ce cumplită tortură este... a asculta o dată sau de două ori pe săptămînă asemenea pocitanii. NEGRUZZI, S. I 304.

POCITANIE ~i f. v. POCITURĂ. /pocit + suf. ~anie

pocitanie f. 1. ființă pocită: pocitania pământului ISP.; 2. fig. ceva bizar, monstruos: spuse înpăratului pocitania de vis ISP.

1) pocitánie f. (d. pocit). Persoană foarte urîtă, monstru: cine-ĭ pocitania asta?

2) pocitánie f. (vsl. počitanie, citire). Dos. Cant. Povestire, Versiune. Citat.

pocicanie sf vz pocitanie

pociganie sf vz pocitanie

pociștanie^[1] sf vz pocitanie

pocigánie f. (din pocitanie cu term. din bîzdîganie). Bz. Poznă, boroboață.

pocitanie (desp. -ni-e) s. f., art. pocitania (desp. -ni-a), g.-d. art. pocitaniei; pl. pocitanii, art. pocitaniile (desp. -ni-i-)

pocitanie (-ni-e) s. f., art. pocitania (-ni-a), g.-d. art. pocitaniei; pl. pocitanii, art. pocitaniile (-ni-i-)

pocitanie s. f. (sil. -ni-e), art. pocitania (sil. -ni-a), g.-d. art. pocitaniei, pl. pocitanii, art. pocitaniile (sil. -ni-i-)

pocitanie (pocitanii), s. f. – Povestire, narațiune, citire. Sl. počitanie, cf. citi, citanie. Sec. XVII, înv. Dicționarele îl confundă adesea cu pocitanie „monstru”.

POCITANIE s. 1. v. monstru. 2. hâdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?) 3. v. stârpitură.

POCITANIE s. 1. arătare, monstru, pocitură, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (O ~ cu două capete.) 2. hîdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?) 3. pocitură, stîrpitură, (reg.) sterpăciune, (livr. fig.) avorton. (O ~ de copil.)

Pocitanie ≠ mândrețe