pocitură² sf [At: DDRF / Pl: ~ri / E: poci³ + -tură] 1 Arac. 2 Țăruș.

pocitură¹ sf [At: LB / V: (reg) păc~, potc~ / Pl: ~ri / E: poci² + -tură] 1 Urâțire. 2 Desfigurare. 3 (Îvp) Denaturare. 4 (Ccr) Pocitanie (1). 5 (Pex; ccr) Monstru. 6 (Prc) Parte urâtă, deformată a unei ființe. 7 (Prc) Obiect deformat, urâțit. 8 (Mtp; reg) Pocitor (5). 9 (Pop) Boli ale oamenilor care se manifestă prin sluțirea, strâmbarea, paralizarea acestora ori ale unor părți ale corpului și care sunt cauzate, în credințele populare, de pocitori (5).

POCITURĂ, pocituri, s. f. 1. Ființă pocită, pocitanie. O pocitură de om ca pădurarul nu poate să-i fie piedică. AGÎRBICEANU, S. P. 114. Făt-Frumos întoarse capul să vază cine-l cheamă, și cînd colo ce să vezi, o pocitură de bătrîn, gîrbov, cocoșat. POPESCU, B. II 28. Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască. EMINESCU, O. I 150. 2. Faptul de a poci sau de a fi pocit; lucru diform, pocit. Dregerile lui Manole au fost mai mult pocituri. ODOBESCU, S. II 513. Nu te uita-n pocitura-i, Ci vezi ce iese din gura-i. PANN, P. V. II 139.

POCITURĂ ~i f. 1) Ființă pocită; momâie; monstru. 2) Lucru bizar. /a (se) poci + suf. ~tură

pocitură f. efectul pocirii: 1. lucru pocit; 2. paralizie subită, boală ca din senin: descântec de pocitură.

pocitúră f., pl. ĭ. Defect fizic. Persoană pocită, pocitanie: îșĭ aruncă pocitura bulbucațiĭ ochĭ de broască (Em.). Pop. Paralizie subită.

păcitură sf vz pocitură¹ corectat(ă)

potcitură sf vz pocitură¹

pocitură s. f., g.-d. art. pociturii; pl. pocituri

pocitură s. f., g.-d. art. pociturii; pl. pocituri

pocitură s. f., g.-d. art. pociturii; pl. pocituri

POCITURĂ s. 1. v. monstru. 2. hâdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?) 3. v. stârpitură.

POCITURĂ s. 1. arătare, monstru, pocitanie, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (O ~ cu două capete.) 2. hîdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?) 3. pocitanie, stîrpitură, (reg.) sterpăciune, (livr. fig.) avorton. (O ~ de copil.)

pocitúră, pocituri, (poceală), s.f. 1. (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. 2. Om urât. 3. Pocitanie. – Din poci „a desfigura, a sluți” + suf. -tură (DEX, MDA).

pocitură, pocituri, (poceală), s.f. – 1. (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. 2. Om urât. 3. Pocitanie. – Din poci „a desfigura, a sluți” + suf. -tură (DEX, MDA).

pocitură, -i, (poceală), s.f. – (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. – Din poci „a desfigura, a sluți” + -tură.