POLIȚIST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist.

polițist, ~ă [At: ALEXI, W. / Pl: ~iști, ~e / E: ger Polizist] 1 sm Agent de poliție (1) Si: (rar) polisman, (iuz) polițai (3), (îrg) polițar. 2 sm (Pgn) Funcționar de poliție (1). 3-4 a Care aparține (poliției (1) sau) polițistului (1) Si: polițienesc (1-2). 4-5 a Privitor (la poliție (1) sau) la polițist (1) Si: polițienesc (3-4). 6-7 a Care este specific (poliției (1) sau) polițistului (1) Si: polițienesc (5-6). 8 a (D. filme, romane etc.) Care înfățișează fapte criminale misterioase și complicate, al căror secret este descoperit prin ingeniozitatea unui polițist (1) sau a unui detectiv. 9 a (D. state, regimuri politice etc.) Care se sprijină pe poliție (1) și pe jandarmerie, exercitându-și puterea prin metode violente și abuzive.

POLIȚIST, -Ă, polițiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale mai mult sau mai puțin misterioase, al căror secret este descoperit în cele din urmă prin ingeniozitatea unui polițist sau a unui detectiv. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode samavolnice. – Din germ. Polizist.

POLIȚIST¹, polițiști, s. m. Agent de poliție. V. sergent, gardist, gardian. Luminița Vardaru, cu îndemînare de polițist la o percheziție corporală, scoase din buzunarul lui Mihai, de la piept, un portțigaret de piele. C. PETRESCU, Î. I 6.

POLIȚIST I. s. m. agent, funcționar de poliție (1). II. adj. 2. de poliție, polițienesc. 2. care își exercită puterea cu sprijinul poliției. ♦ roman (sau film) ~ = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale; polisier. (< germ. Polizist)

POLIȚIST² ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Funcționar la poliție; agent la poliție. /<germ. Polizist

polițist m. agent de poliție. [Nemț. POLIZIST].

*polițíst m. (germ. polizist). Agent polițienesc.

polițist adj. m., s. m., pl. polițiști; adj. f., s. f. polițistă, pl. polițiste

polițist adj. m., s. m., pl. polițiști; adj. f., s. f. polițistă, pl. polițiste

polițist s. m., adj. m., pl. polițiști; f. sg. polițistă, pl. polițiste

POLIȚIST acolist, acvilar, agib, avan, balaban, balaur, berbec, beșliu, boacter, cabă, caraliu, caschetar, cavas, cerber, cloncan, colțan, copoi, coroi, croncan, curcan, erete, ficat de pasăre, gabor, gabor plat, Garcea, gardist, geanabet, geanabez, gonitor, grangur, harcumar, hingher, huidumă, ienicer, inamic, invadator, îngeraș, legist, lingăbar, mamuc, manușu, mascat, nănaș, oagăr, ochist, omuleț, omul negru, organ, pirat, pisar, polent, polițai, polițmaistru, presar, priponar, rechin, scatiu, scutier, sectorist, spurcat, sticlete, șacal, șafăr, șingaliu, șingalo, șoricar, tangaliu, trocar, țager, țifler, umplutură, urât, vardist.

POLIȚIST s. polițai, (înv. și reg.) polițar, (înv.) polițmaistru, (arg.) sticlete.

POLIȚIST s. polițai, (înv. și reg.) polițar, (înv.) polițmaistru, (arg.) sticlete.