POLOGI, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage¹ (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog¹.

pologi¹ [At: PSALT. HUR. 124^r/26 / V: (îrg) ~oji, ~ga / Pzi: ~gesc / E: polog¹] 1 vt(a) (C. i. iarbă, păioase, holde) A doborî la pământ cu coasa sau cu secera. 2 vt(a) (C. i. iarbă, păioase) A întoarce și a aduna în grămezi de trei-cinci poloage¹ (3). 3 vt(a) (Pex; c. i. iarbă, păioase, holde) A strânge la un loc. 4 vt (Pop; c. i. iarbă, holde, tulpini de plante și de arbuști) A culca la pământ. 5 vr (Olt; pex; c. i. diverse obiecte sau părți ale unor obiecte) A se strâmba. 6 vi (Mun; d. pomi fructiferi; îf pologa) A fi plin de fructe. 7 vt (Îrg; c. i. ființe) A distruge culcând la pământ. 8 vr (Reg; d. oameni) A cădea bolnav la pat. 9 vr (Îvr; îf poloji) A se statornici.

POLOGI, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia, a doborî la pământ iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage¹ (1) (făcând snopi). 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog¹.

POLOGI, pologesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut; cu privire la iarbă, semănături etc.) 1. A tăia (cu coasa, cu secera), a doborî la pămînt; p. ext. a aduna (făcînd snopi). La secere-mi pleca... Cu dreapta trăgea, Cu stînga pologea. TEODORESCU, P. P. 142. 2. A face să se aplece, să se încovoaie la pămînt. Cea mai mică... pierdere de vreme lasă holdele în voia vînturilor ce le pologește sau le scutură. La TDRG. O priponii în zmeurișul pologit încă de ploile nopții, dar care începuse a se ridica pe picioare. HOGAȘ, M. N. 180.

A POLOGI ~esc tranz. 1) (plante, mai ales cereale) A tăia cu coasa (sau cu secera) în poloage. 2) A aduna în grămezi mici. 3) A face să se pologească. /Din polog

A SE POLOGI pers. 3 se ~ește intranz. (despre cereale, iarbă etc.) A se apleca la pământ, luând o poziție aproape orizontală (din cauza vântului sau ploii); a se pătuli; a se poligni; a se culca. /Din polog

pologì v. a așterne jos: vânturile pologesc holdele. [Lit. a strânge în poloage].

pologa v vz pologi¹

poloji v vz pologi¹

polignésc v. tr. (vsl. *po-legnonti, d. legnonti, lešti-legon, a se culca, a se trînti; pol. pelegać, polegnać. V. polog, polejnic, olejesc 2, prilejesc). Vechĭ. Azĭ est. Culc, dobor, trîntesc, pătulesc: trupurĭ polignite, ploaĭa a polignit grîu, grîu s’a polignit de ploaĭe. – Și pologesc și pălăngesc.

pologésc v. tr. (vsl. položiti, a pune, a depune. V. polog, polojesc, polignesc). Culc la pămînt, trîntesc, pătulesc, vorbind de semănăturĭ; ploaĭa a pologit grîu. Strîmb, plec la o parte de greutate: greutatea caruluĭ a pologit roata. V. refl. Grîu s’a pologit de ploaĭe, roata s’a pologit de greutate.

polojésc v. tr. (vsl. po-ložiti. V. pologesc). L. V. Pun.

pologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologesc, 3 sg. pologește, imperf. 1 pologeam; conj. prez. 1 sg. să pologesc, 3 să pologească

pologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologesc, imperf. 3 sg. pologea; conj. prez. 3 să pologească

pologi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologesc, imperf. 3 sg. pologea; conj. prez. 3 sg. și pl. pologească

POLOGI vb. v. culca, doborî, tăvăli.

pologi vb. v. CULCA. DOBORÎ. TĂVĂLI.

pologi, pologesc, vb. IV (pop.) 1. a tăia, a doborî la pământ iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage (v.). 2. a face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. 3. (refl.; reg.; despre obiecte) a se strâmba, a-și schimba poziția, înclinându-se. 4. (reg.; despre pomii fructiferi: în forma: pologa) a fi încărcat, a fi plin de fructe. 5. (înv. și reg.; fig.; despre ființe) a nimici, a distruge (culcând la pământ). 6. (reg.; refl.) a cădea bolnav la pat. 7. (înv.; refl.) a se așeza, a se statornici, a se pune.