pregeta [At: COD. VOR. 168/6 / V: (înv) ~gita, prejeta / Pzi: preget, (înv) ~tez / E: pbl ml prigitare] 1 vi (Înv) A sta pe gânduri înainte de a face, de a începe ceva Si: a se codi, a ezita, a șovăi. 2 vi (Înv; pex) A întârzia, a amâna, a zăbovi în întreprinderea unei acțiuni. 3 vi (Îvp) A sta inactiv. 4 vt (Nob) A opri, a împiedica de la o acțiune. 5 vt (Înv) A menaja.

PREGETA, preget, vb. I. (Întrebuințat mai ales negativ) 1. Intranz. A sta pe gînduri (înainte de a face ceva), a șovăi; a ezita, a se codi; p. ext. a întîrzia, a zăbovi. Am pregetat cîteva zile, dar astăzi m-am hotărît să raportez. SADOVEANU, M. C. 35. După mijloacele mele, nu voi pregeta să dau concursul meu pentru propășirea bunei și folositoarei instituțiuni de cultură. CARAGIALE, O. VII 363. 2. Intranz. A-i fi lene să facă ceva, a se da lenei; a se lenevi. În vruna din multele țesătorii... Zoresc așijderi, fără să pregete, Tovarășii harnici cu o mie de degete! DEȘLIU, G. 47. Mi-a plăcut munca, n-am pregetat niciodată. PREDA, Î. 166. ♦ A sta inactiv, a-și da răgaz; a se liniști. [Mihai] se aprinse de această idee a regenerației naționale și, cu puternica lui voință, hotărî a nu pregeta pînă la moarte întru îndeplinirea ei. BĂLCESCU, O. II 177. 3. Tranz. (Învechit și popular) A cruța, a menaja, a precupeți. Să nu vă pregetați osteneala de a veni și d-voastră poimîne la casa dumnealor la a d-sale căsătorie. SEVASTOS, N. 84. Turcii pricepură importanța acestei cetăți și nu pregetară nici o jertfă spre a o dobîndi. BĂLCESCU, O. I 129.

PREGETA, preget, vb. I. 1. Intranz. A sta pe gînduri înainte de a face ceva; a șovăi, a ezita, a se codi; p. ext. a întîrzia, a zăbovi, a se lenevi, a sta inactiv. 2. Tranz. (Înv.) A cruța, a menaja. Turcii pricepură importanța acestei cetăți și nu pregetară nici o jertfă spre a o dobîndi (BĂLCESCU). – Lat. *prigitare (= *pigritare < pigritia).

A PREGETA preget intranz. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a șovăi; a ezita. /< lat. prigitare

pregetà v. a întârzia: Turcii nu pregetă a răspunde OD. [Cf. slav PRĬEJĬDATĬ, a amâna].

pregita v vz pregeta

prejeta v vz pregeta

2) préget, a -á v. tr. (lat. *prae-agito, *prae-igĭto, *praegito, mă gîndesc înainte, compus [ca și cógito] al luĭ ágito, -áre, a agita. După Dens., d. lat. *pigritare, cl. -ari, a se lenevi, de unde, pin met., pregetare). Vechĭ. Ezit, șovăĭesc, mă codesc, mă gîndesc dacă trebuĭe să fac orĭ nu: a pregeta binele sufletuluĭ, osteneala. Azĭ. V. intr. Nu pregeta să plecĭ, a pleca.

pregeta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. preget, 2 sg. pregeți, 3 pregetă; conj. prez. 1 sg. să preget, 3 să pregete

pregeta (a ~) vb., ind. prez. 3 pregetă

pregeta vb., ind. prez. 1 sg. preget, 3 sg. și pl. pregetă; conj. prez. 3 sg. și pl. pregete

pregeta

pregeta (pregetat, pregetat), vb. – 1. A se îndoi, a ezita, a pierde timpul, a șovăi. – 2. A întîrzia. Lat. pῑgritāri, prin intermediul unei forme cu metateză, *prigitare (Candrea-Dens., 1440; Candrea, Rom., XXXVI, 325; REW 6492). Der. din lat. *prae-ăgῑtāre (Scriban) este mai puțin probabilă. – Der. preget, s. n. (îndoială, șovăire; lene); pregetător, adj. (încet, întîrziat, leneș).

PREGETA vb. v. cruța, întârzia, precupeți, zăbovi.

PREGETA vb. v. ezita.

PREGETA vb. a se codi, a ezita, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tîntăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scîrciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atîrna, a se cumpăni, a se legăna. (~ să se ducă acolo.)

pregeta vb. v. CRUȚA. ÎNTÎRZIA. PRECUPEȚI. ZĂBOVI.