PRICEPE, pricep, vb. III. 1. Tranz. A înțelege, a pătrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lămuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunoștințe temeinice într-o materie, într-un domeniu; a dovedi iscusință, îndemânare, experiență într-o acțiune, într-o situație; a fi capabil, în stare să facă ceva. – Lat. percipere.

pricepe [At: PSALT. HUR. 48^v/10 / V: (îvr) prec~ / Pzi: pricep / E: ml percipere] 1 vt(a) A reuși să cunoască ceva. 2 vt(a) A reuși să afle. 3 vt(a) A înțelege. 4 vt(a) A-și da seama. 5 vt A-și face o idee Si: a pătrunde, a percepe, (reg) a se nădăi. 6 vr (Îvr) A se lămuri asupra unui lucru. 7 vt (Rar) A distinge. 8 vr (Reg; îlv) A se ~ de ziuă A se lumina. 9-10 vti A avea cunoștință despre ceva Si: a ști. 11 vr (Udp „la” și „în” care arată domeniul) A avea cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu. 12 vr A dovedi iscusință, îndemânare, experiență într-o acțiune, într-o situație. 13 vt A afla. 14 vt (Fig) A intui. 15 vt(a) (Înv) A constata. 16 vr (Olt) A se înzdrăveni. 17 vt (Reg) A obține.

PRICEPE, pricep, vb. III. 1. Tranz. A înțelege, a pătrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lămuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunoștințe într-o materie, într-un domeniu; a dovedi iscusință, îndemânare, experiență într-o acțiune, într-o situație; a fi capabil, în stare să facă ceva. – Lat. percipere.

PRICEPE, pricep, vb. III. 1. Tranz. A înțelege ceva, a-și da seama de ceva, a cuprinde, a pătrunde cu mintea. Domnule secretar, dumneata ai priceput cîteodată foarte bine cuvîntul nostru al muncitorilor. Pricepe-l și acum. DEMETRIUS, C. 14. Nopțile-s de-un farmec sfînt Ce nu-l mai pot pricepe. EMINESCU, O. I 175. ◊ (Complementul indică o persoană) Deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe. EMINESCU, O. I 173. ◊ (Glumeț, într-un joc de cuvinte) înțălegi? – înțăleg, dar nu te pricep. ALECSANDRI, T. I 69. ◊ Absol. Nu era inteligent, pricepea greu și uita repede. C. PETRESCU, C. V. 99. N-am priceput nici acum bine de tot, căci vorbești prea iute. ALECSANDRI, T. I 253. Bate șaua să priceapă iapa v. iapă. ◊ Refl. reciproc. Ființe simple, care se egalează și se pricep: ea – o fetiță de șase ani, el – un cine bătrîn și deștept. IBRĂILEANU, S. 7. ◊ Refl. impers. Nu se pricepea nimic din cauza gălăgiei. DUMITRIU, N. 96. ◊ Refl. (Regional) Bietele rațe năucite nu se pricepeau de unde le vine acest nevinovat potop de foc. GANE, N. II 201. Eu toate le-am făcut, Ca să poți să-mi spui o dată Să mă-ntrebi: «Mă vrei tu, fată?» Și plîngeam de supărată, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. 2. Refl. A avea cunoștințe într-o materie, într-un domeniu; a dovedi iscusință, îndemînare, experiență într-o acțiune, într-o situație, Îl mîngîia cu cîte-o vorbă, cum se pricepea. REBREANU, R. I 160. ◊ (Urmat de o propoziție cu verbul la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. «la») Se pricepe el să le găsească ac de cojoc, SADOVEANU, O. I 541. Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor; și ce nu se pricepea el să facă? MIRONESCU, S. A. 124.

A PRICEPE pricep tranz. (esența lucrurilor, situații, evenimente) 1) A fi în stare să cuprindă cu mintea; a descifra prin raționamente; a înțelege; a pătrunde. 2) A reuși să însușească prin activitatea gândirii; a înțelege; a sesiza; a concepe. /<lat. percipere

A SE PRICEPE mă pricep intranz. 1) A avea cunoștințe suficiente într-un domeniu de activitate. 2) A da dovadă de iscusință; a fi în stare. /<lat. percipere

pricepe v. 1. a înțelege ascultând cu luare aminte: cine n’ascultă, nu pricepe; 2. a avea cunoștință, a ști: mă pricep ce am să fac CR. [Lat. PERCIPERE, a coprinde cu mintea (cf. fr. comprendre)].

precepe v vz pricepe

precép, V. pricep.

pricép, -cepút, a -cépe v. tr. (vechĭ precép, d. lat. per-cĭpere, a apuca, a pricepe, d. cápere, a lua, a prinde [ca fr. com-prendre, a înțelege]; it. percepire, pv. percebre, fr. percevoir, sp. pg. perceber. V. con-, în- și per-cep). Înțeleg, prind cu mintea: pricep ce spuĭ, cînele pricepe gîndu stăpînuluĭ. V. refl. Știŭ, îs priceput: a te pricepe la toate, în toate, la chimie, la războĭ. Înțeleg, dar nu pricep, expresiune glumeață pin care declarĭ că nu înțelegĭ saŭ nu pricepĭ.

pricepe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricep, 3 sg. pricepe; imperf. 1 pricepeam; conj. prez. 1 sg. să pricep, 3 să priceapă; ger. pricepând; part. priceput

pricepe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricep; part. priceput

pricepe vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricep; part. priceput

pricepe (pricep, put), vb. – 1. A înțelege, a se dumeri, a-și lua răspunderea. – 2. A savura, a aprecia. – Var. înv. precepe (și der.). Lat. percĭpĕre (Philippide, Principii, 44; Pușcariu 1379; Candrea-Dens., 1443; REW 6399), cf. v. it. percevere, prov., cat. percebre, port. perceber. – Der. pricepere, s. f. (inteligență, judecată); priceput, adj. (inteligent, deștept; îndemînatic, dibaci; expert); nepriceput, adj. (greoi, neîndemînatic); precepătură, s. f. (înv., îndemînare).

PRICEPE vb. v. afla, cunoaște, descoperi, desluși, distinge, găsi, intui, înțelege, percepe, sesiza, ști.

PRICEPE vb. 1. v. dumeri. 2. v. înțelege. 3. a auzi, a înțelege. (Nu ~ să mă lași în pace?) 4. a-și explica, a înțelege. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 5. v. concepe, a înțelege. (Nu ~ cum s-a întâmplat astfel.) 6. a cunoaște, a înțelege, a ști. (~ franceza?) 7. v. cunoaște.

PRICEPE vb. 1. a se dumeri, a înțelege, a se lămuri, a ști, (reg.) a se nădăi, (fig.) a se trezi. (Tot nu ai ~ ce am vrut să-ți spun.) 2. a înțelege, a percepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 3. a auzi, a înțelege. (Nu ~ să mă lași în pace?) 4. a-și explica, a înțelege. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 5. a concepe, a înțelege. (Nu ~ cum s-a întîmplat astfel.) 6. a cunoaște, a înțelege, a ști. (~ franceza?) 7. a cunoaște, a stăpîni, a ști, (fam.) a vedea. (~ la perfecție mai multe meserii.)

pricepe vb. v. AFLA. CUNOAȘTE. DESCOPERI. DESLUȘI. DISTINGE. GĂSI. INTUI. ÎNȚELEGE. PERCEPE. SESIZA. ȘTI.