prietenie [At: ANON. CANTAC., ap. CM I, 130 / P: pri-e~ / V: (îrg) pre~, ~tin~, (înv) ~iit~, (reg) pretin~, ~itin~ / Pl: ~ii / E: prieten + -ie] 1 Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane. 2 Relație care se stabilește între persoane, pe baza prieteniei (1) Si: amiciție, (îvp) prieteșug (1), (înv) prietnicie (1), (îvr) pretenime. 3 Atitudine plină de afecțiune, de amabilitate etc. față de cineva. 4 (Îlav) Cu ~ În mod amabil Si: binevoitor, prietenos (2), afabil, afectuos. 5 (Îlav) Fără ~ Lipsit de amabilitate Si: ostil, rece. 6 (Reg) Tovărășie. 7 Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, interese comune Si: (înv) prieteșug (3), (înv) prietnicie (3). 8 (Pex; euf) Iubire între persoane de sex opus.

PRIETENIE, prietenii, s. f. 1. Legătura care unește pe prieteni, afecțiunea reciprocă dintre ei, atitudine prietenoasă; amiciție, (regional) prieteșug. Și-i ziceau, bună ziua cu prietenie și mîhnire. DUMITRIU, N. 94. N-a pomenit nimic despre prietenia lui cu Steriu. C. PETRESCU, O. P. II 235. 2. Legătură strînsă între grupuri sociale, popoare, țări. Relațiile între poporul romîn și naționalitățile conlocuitoare sînt – relații de prietenie frățească. REZ. HOT. I 292. – Variantă: (regional) prietinie (SADOVEANU, O. V 16, C. PETRESCU, C. V. 110) s. f.

PRIETENIE ~i f. 1) Sentiment, de obicei durabil, propriu relațiilor dintre prieteni; amiciție. 2) Legătură de colaborare bazată pe comunitatea de interese și de aspirații. ~a dintre țările lumii. [Sil. pri-e-] /prieten + suf. ~ie

prietenie f. amicie.

prieteníe f. (d. prieten). Amiciție: a lega prietenie, a strica prietenia.

pretenie sf vz prietenie

pretinie sf vz prietenie

prietinie sf vz prietenie

priitenie sf vz prietenie

pritinie sf vz prietenie

CARTEA BUNĂ ÎNLOCUEȘTE O PRIETENIE; O PRIETENIE NU POATE ÎNLOCUI O CARTE BUNĂ (v. Conta).

prietenie (desp. pri-e-) s. f., art. prietenia, g.-d. art. prieteniei; pl. prietenii, art. prieteniile (desp. -ni-i-)

prietenie (pri-e-) s. f., art. prietenia, g.-d. art. prieteniei; pl. prietenii, art. prieteniile

prietenie s. f. (sil. pri-e-), art. prietenia, g.-d. art. prieteniei; pl. prietenii, art. prieteniile

INTER DOMINUM ET SERVUM NULLA AMICITIA EST (lat.) între stăpân și sclav nu poate exista prietenie – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 7, 8, 23.

SINE AMICITIA VITAM ESSE NULLAM (lat.) fără prietenie n-ar fi viața – Cicero, „De amicitia”, XXIII, 86. Elogiu suprem adus prieteniei între oameni.

PRIETENIE s. 1. amiciție, (înv. și pop.) prieteșug, (înv. și reg.) amicie, (reg.) fârtăție, ortăcie, (înv.) prietnicie. (O ~ durabilă.) 2. v. bunăvoință. 3. amabilitate, atenție, bunăvoință, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.)

PRIETENIE s. 1. amiciție, (înv. și pop.) prieteșug, (înv. și reg.) amicie, (reg.) fîrtăție, ortăcie, (înv.) prietnicie. (O ~ durabilă.) 2. afecțiune, bunăvoință, cordialitate, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură. (N-am simțit ~ lui obișnuită.) 3. amabilitate, atenție, bunăvoință, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.)

PRIETENIE. Subst. Prietenie, prieteșug (pop.), amiciție, frăție, frățietate (înv.), fraternitate; tovărășie, ortăcie (reg.), camaraderie, colegialitate. Atașament, cordialitate, afecțiune, simpatie, tandrețe, intimitate, dragoste, iubire. Împrietenire, înfrățire, fraternizare, întovărășire, însoțire. Prieten, amic, frate; tovarăș, ortac (reg.), camarad, coleg, confrate. Adj. Prietenesc, prietenos, amical, frățesc, fratern; familiar, intim; tovărășesc, cordial, camaraderesc, colegial, confrățesc (neobișnuit). Vb. A fi prieten cu cineva, a fi prieten unghie și carne cu cineva, a fi prieten la cataramă, a fi pîine și caș cu cineva, a fi cîrlig cu cineva, a se ține de gît cu cineva, a întinde masă cu cineva, a mînca dintr-o strachină cu cineva. A (se) împrieteni, a lega prietenie, a se atașa (de cineva), a face chelemet (cu cineva), a (se) înfrăți, a se întovărăși, a lega (a face) tovărășie, a se însoți (pop.), a se ortăci (reg.). A fraterniza. A fi în relații bune (cu cineva), a se avea bine (cu cineva), a se înțelege (bine, perfect) (cu cineva). Adv. Prietenește, prietenos, amical, frățește; tovărășește, camaraderește. Cu prietenie, cu drag, cu tot dragul, cu dragoste, cu toată dragostea. V. cordialitate, dragoste, simpatie, sociabilitate, uniune.

Prietenie ≠ dușmănie, inimiciție, ostilitate, vrajbă, vrăjmășie

Sine amicitia vitam esse nullam („Fără prietenie nu există viață”) – Cicero, în scrisoarea Către Laelius (XXIII, 86). Suprem elogiu adus amiciției. LIT.