pripă sf [At: CORESI, EV. 88 / V: (înv) prepă / Pl: ~pe / E: pripi] 1 (Îlav) În ~ (sau, îrg, de ~, cu ~) Grabă mare Si: (pop) zor. 2 (Înv; îla) De ~ Care se face sau are loc repede. 3 (Înv; îal) Care trebuie făcut repede. 4 (Îlav) Fără ~ Pe îndelete.

PRIPĂ s. f. (Numai în locuțiuni) Loc. adv. În (sau, învechit, cu) pripă = în grabă mare, repede, de zor; pe loc, la moment. Dimineața, la cinci ceasuri, corniștii cîntau zorile și toată lumea se pregătea în pripă. SADOVEANU, O. VI 273. I-a pregătit băiatului, în pripă, ce-a putut. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Descălecînd pe la gazde alergară cu pripă la cetate. NEGRUZZI, S. I 160. Fără pripă = fără grabă, pe îndelete, cu răgaz. Slujea în biserică fără pripă și toate le spunea și le făcea după tipic. GALACTION, O. I 207. ◊ Loc. prep. În pripa... = în graba momentului. Cîteva straie și cărți, răvășite în pripa plecării. C. PETRESCU, A. R. 197.

PRIPĂ f. Grabă mare. ◊ În ~ în grabă; repede. Fără ~ fără grabă. /v. a(se) pripi

pripă f. grabă mare: în pripă. [Abstras din pripi].

prípă f., pl. inuz. e (d. pripesc). Grabă. A lua lucrurile în pripă, a le lua răpede de la început ca să nu se agraveze.

prepă sf vz pripă

pripă³ (în ~) (pop., fam.) loc. adv.

pripă² (fără ~) (pop., fam.) loc. adv.

pripă¹ (pop.) s. f., g.-d. art. pripei

*pripă² (în/fără ~) (pop., fam.) loc. adv.

pripă¹ (pop.) s. f., g.-d. art. pripei

pripă s. f.

PRIPĂ s. v. grabă.

PRIPĂ s. grabă, precipitare, precipitație, pripeală, pripire, zor. (Ce e ~ asta?)