priu, ~ie a [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~ii / E: ns cf prian] (Reg; d. animale) Prian.

priu a. prian: priul de șarpe POP.

priŭ, -íe adj. Gorj. Prian.

prián, -ă adj., pl. prienĭ, priene (cp. cu sîrb. prijan, prieten). La păr porumb cu pete albe, vorbind de boĭ. – În Gorj priŭ, prie (cp. cu lat. privus, deosebit). V. pric.

priu (-ie), adj. – (Bou) pătat cu alb. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tărcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 îl punea în legătură în mod puțin convingător cu slov. prižan „pestriț” și Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., pătat cu altă culoare), pare a fi var. a aceluiași cuvînt; a fost pus în legătură de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestriț”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.

PRIU adj. v. bălțat, pătat, pestriț, tărcat.

priu adj. v. BĂLȚAT. PĂTAT. PESTRIȚ. TĂRCAT.