profan, ~ă [At: (a. 1811) B. V. III, 30 / Pl: ~i, ~e / E: lat profanus, -a, -um, fr profane] 1 a Care se află în afara religiei. 2 Care aparține lumii laice. 3 a (Pex) Păgân. 4 a Care este împotriva religiei stabilite, a canoanelor ei. 5 a (Pex) Care nesocotește lucrurile considerate sacre. 6-7 smf, a (Om) care este neinițiat într-un domeniu al cunoașterii, într-o problemă de viață etc.

PROFAN, -Ă, profani, -e, adj. 1. Care este ignorant într-un domeniu oarecare; neștiutor, nepriceput; (familiar) ageamiu. (Substantivat) E mirată, așa cum se miră profanii că filozofia se ocupă de lucruri care lor le par excesiv de simple. CAMIL PETRESCU, U. N. 479. Profane, turbarea-ți e semeață. Respectă măcar moartea în omul făr’de viață. ALECSANDRI, T. II 146. 2. Care nu ține de religie care nu reprezintă sau nu exprimă un punct de vedere religios; laic. Părinții mei m-au dat întîi la școalele profane. GALACTION, O. I 56. În disprețul legii, credința lui profană Din paraclis făcut-a capelă luterană. ALECSANDRI, T. II 164. Scriitorii noi, bisericești și profani, au introdus shimatismul (= schematismul) limbei grecești împreună cu o mulțime de ziceri, lepădînd pre cele romînești. NEGRUZZI, S. I 258.

PROFAN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Neștiutor, nepriceput; (fam.) ageamiu. 2. (Persoană) care nu respectă preceptele religiei. ♦ Laic. [< fr. profane, lat. profanus].

PROFAN, -Ă adj., s. m. f. 1. ignorant, neștiutor; (fam.) ageamiu. 2. (om) care nu ține de religie; laic. (< fr. profane, lat. profanus)

PROFAN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu este inițiat într-un domeniu de activitate; neștiutor; ignorant. Sunt ~ în muzică. 2) Care nu respectă ceea ce este considerat de religie drept sfânt. 3) Care nu ține de religie; înstrăinat de religie; lumesc; laic. Artă ~ă. /<fr. profane, lat. profanus, ~a, ~um

profan a. 1. ce nu ține de ale religiunii: istorie profană; 2. contrar respectului pentru cele sfinte: vorbe profane. ║ m. 1. cel ce nu face parte dintr’o asociațiune religioasă; 2. fig. care nu e inițiat în misterele vr’unei științe sau arte. ║ n. lucru profan: a amesteca profanul cu sacrul.

*profán, -ă adj. (lat. profánus, d. pro, înainte, și fanum, templu, loc sfînt). Străin de lucrurile sfinte, lumeț, laic: istoria profană. Pin ext. Care ofensează cele sfinte: vorbe profane. Fig. Străin de o știință, de o artă, ignorant, nepriceput: un profan în filologie. Subst. Persoană străină de cler, de o asociațiune saŭ de o știință: a depărta profaniĭ.

profan adj. m., pl. profani; f. profană, pl. profane

profan adj. m., pl. profani; f. profană, pl. profane

profan adj. m., pl. profani; f. sg. profană, pl. profane

PROFAN adj., s. v. ignorant, necunoscător, neinițiat, nepriceput, neștiutor.

PROFAN adj. v. laic.

PROFAN adj. laic, lumesc, mirean, mirenesc, pămîntean, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

profan adj., s. v. IGNORANT. NECUNOSCĂTOR. NEINIȚIAT. NEPRICEPUT. NEȘTIUTOR.

Profan ≠ sacru