propovăduire sf [At: (a. 1765) GCR II, 79/23 / V: (înv) ~păv~, ~păved~, ~ved~ / Pl: -ri / E: propovădui] 1 Recomandare publică a unor învățături morale, concepții, doctrine religioase cu scopul de a fi împărtășite de cât mai mulți oameni Si: (înv) mărturisire, (înv) mărturisitură, (înv) propovedanie (1), (îvr) propovedire. 2 (Îvr; îf propoveduire) Ceea ce este prezis. 3 (Îrg) Prezentare a unor idei, principii, teorii, metode etc., în scopul popularizării și împărtășirii lor Si: popularizare.

PROPOVĂDUIRE, propovăduiri, s. f. Acțiunea de a propovădui; propagare, răspîndire a unei învățături, a unei doctrine etc.). Tot din epoha reformei religioase pornește... reacția prințipaturilor în contra propovăduirei calviniste. RUSSO, S. 73.

propăvăduire sf vz propovăduire

propăveduire sf vz propovăduire

propoveduire sf vz propovăduire

propovăduire s. f., g.-d. art. propovăduirii; pl. propovăduiri

propovăduire s. f., g.-d. art. propovăduirii; pl. propovăduiri

propovăduire s. f., g.-d. art. propovăduirii; pl. propovăduiri

PROPOVĂDUIRE s. 1. (BIS.) predicare, propagare, răspândire, (înv.) mărturisire, mărturisitură. (~ unei credințe.) 2. v. răspândire.

PROPOVĂDUIRE s. 1. (BIS.) predicare, propagare, răspîndire, (înv) mărturisire, mărturisitură. (~ unei credințe.) 2. popularizare, propagare, răspîndire, (astăzi rar) vulgarizare, (înv.) poporanizare, propagație. (~ unor cunoștințe.)