protestatar, ~ă [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 73 / Pl: ~i, ~e / E: fr protestataire^[1]] 1-2 smf, a (Persoană) care protestează (1) într-o împrejurare oarecare, de obicei cu implicații sociale largi. 3-4 smf, a (Persoană) care aderă la o acțiune de protest (1). 5 a (D. manifestări, creații ale oamenilor) Care conține un protest (1). corectat(ă)

PROTESTATAR, -Ă, protestatari, -e, adj. Care indică sau conține un protest (1); de protest. Cu pumnul strîns, răsucit în același gest protestatar. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 17. ♦ (Substantivat, rar) Persoană care protestează (într-o împrejurare oarecare), care se face exponentul sau aderentul unei acțiuni de protest. [Consulul] indică măsuri în contra protestatarilor. IBRĂILEANU, SP. CR. 73.

PROTESTATAR, -Ă adj. Care conține un protest; de protest. // s.m. și f. Cel care protestează, care prezintă un protest. [Cf. fr. protestataire].

PROTESTATAR, -Ă adj., s. m. f. (cel) care protestează. (< fr. protestataire)

protestatar, -ă s. m. f. (pol.) Persoană care protestează (contra unui anumit regim politic, a unei ideologii etc.) ◊ „Monica Lovinescu era la curent cu poziția de protestatar pe care o afișează O. Paler la ședințele de birou ale Uniunii Scriitorilor.” Ev.z. 13 IX 95 p. 2 (din fr. protestataire; DEX, DN3)

PROTESTATAR ~ă (~i, ~e) 1) Care conține un protest; de protest. Declarație ~ă. 3) și substantival Care participă la o acțiune de protest; aflat în protest. /<fr. protestataire

protestatar m. cel ce protestă.

!protestatar ((persoană) care protestează) adj. m., s. m., pl. protestatari; adj. f., s. f. protestatară, pl. protestatare

PROTESTATAR adj., s. contestatar, (înv.) malcontent, protestant. (Un ~ social; mișcare ~.)

PROTESTATAR adj., s. (înv.) malcontent, protestant. (Un ~ social.)