PRĂDUI, prăduiesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) 1. A schimba. 2. A denunța. 3. A risipi, a cheltui. – Et. nec.

prădui vt [At: BL II, 115 / Pzi: ~esc / E: nct] (Arg) A schimba.

prăduí vt (Argotic) A schimba Atestare: Bulletin linguistique II, 115; Prezent indicativ persoana I singular: prăduiésc; Etimologie: necunoscută;

prădui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăduiesc, 3 sg. prăduiește, imperf. 1 prăduiam; conj. prez. 1 sg. să prăduiesc, 3 să prăduiască

*prădui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăduiesc, imperf. 3 sg. prăduia; conj. prez. 3 să prăduiască

prădui (-uiesc, prăduit), vb. – 1. A schimba. – 2. A denunța. – 3. A risipi, a cheltui fără rost. Origine îndoielnică. Cuvînt de Arg., dar nu neapărat de proveniență țig. (dacă ar fi, ar reprezenta singurul vb. țig. în -ui). Din sl. pradati „a trăda” (Graur, BL, V, 225), din țig. purd- „a șopti” (Vasiliu, GS, VIII, 123); din țig. paruv- „a schimba” (Graur, 182; Juilland 172) sau mai probabil din pradă contaminat cu preda și, cu ultimul sens, cu părădui. – Der. prăduială, s. f. (delațiune; risipă).

prădui, prăduiesc v. t. 1. v. pescui (2). 2. a risipi. 3. (deț.) a denunța acțiuni, fapte interzise săvârșite într-un penitenciar.