prăvălit, ~ă a [At: EMINESCU, O. I, 92 / V: (îrg) ~lat / Pl: ~iți, ~e / E: prăvăli] 1 Care a căzut cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare Si: prăbușit, răsturnat, rostogolit. 2 Dărâmat. 3 (D. ființe) Întins la pământ. 4 (D. ființe) Tolănit. 5 (Îrg; îf prăvălat) Abrupt. 6 (Îrg; îaf) Accidentat.

PRĂVĂLIT, -Ă, prăvăliți, -te, adj. 1. Rostogolit pe un povîrniș, năpustit, precipitat la vale. (Poetic) Scînteie marea lină și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lume prăvălite. EMINESCU, O. I 63. ♦ (Despre stînci, corpuri mari) Răsturnat pe o parte sau de tot. Pe piatra prăvălită pun crucea drept pecete Sub candela ce arde în umbra unui colț. EMINESCU, O. I 92. ♦ (Despre maluri, ziduri etc.) Surpat, năruit, dărîmat. 2. (Despre ființe) Doborît, culcat la pămînt, trîntit; (despre dușmani) înfrînt, răpus.

prăvălat, ~ă a vz prăvălit

PRĂVĂLIT adj. 1. v. dărâmat. 2. v. căzut. 3. v. povârnit.

PRĂVĂLIT adj. 1. dărăpănat, dărîmat, năruit, prăbușit, risipit, surpat, (pop.) hîit. (O construcție ~.) 2. căzut, năruit, prăbușit, răsturnat. (Un gard ~.) 3. prăbușit, răsturnat, surpat, (înv.) povîrnit. (Un mal ~.) 4. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povîrnit, strîmb, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă veche ~.)