PUDOARE, pudori, s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur.

pudoare sf [At: FIS. 79/28 / Pl: (rar) ~ori / E: fr pudeur, lat pudor] 1 Sentiment de sfială, de jenă, de decență etc. manifestat în comportarea cuiva Si: pudicitate (1), (ltr) pudiciție (1). 2 Comportare care arată pudoare (1) Si: pudicitate (2), (ltr) pudiciție (2). 3 (Rar) Modestie. 4 (Jur) Castitate. 5 (Jur; îs) Atentat la ~ Infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie.

PUDOARE s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur.

PUDOARE s. f. sg. Atitudine decentă, sfială de a face ceva împotriva bunei-cuviințe; p. ext. curățenie morală, castitate. Văd că evitai să-mi spui cine a intervenit. Lăudabilă pudoare! C. PETRESCU, Î. II 153. Cine rîde? Iar Susana?.. Ce pudoare în fața ei! ALECSANDRI, T. I 253. ◊ Expr. Atentat la pudoare = încercare de violare a unei femei.

PUDOARE s.f. Sfială, sfiiciune; atitudine decentă; rușine; (p. ext.) curățenie morală, castitate. [Gen. -orii. / < lat. pudor, cf. it. pudore, fr. pudeur].

PUDOARE s. f. sentiment de sfială, de rușine, de jenă, de decență; (p. ext.) curățenie morală, castitate; pudicitate. (< lat. pudor, fr. pudeur)

PUDOARE f. 1) Sentiment de decență în comportare; rușine. 2) Curățenie morală; castitate. /<lat. pudor, ~oris, fr. pudeur

pudoare f. 1. rușine onestă cauzată de teama răului moral; 2. un fel de discrețiune, rezervă sau modestie, ce oprește de a auzi, a spune, ori a face unele lucruri.

*pudoáre f., pl. orĭ (lat. pudor). Rușine, sentimentu care te face să evițĭ faptele necuviincĭoase orĭ ordinare.

pudoare s. f., g.-d. art. pudorii; pl. pudori

!pudoare s. f., g.-d. art. pudorii; pl. pudori

pudoare s. f., g.-d. art. pudorii

PUDOR DOCERI NON POTEST, NASCI POTEST (lat.) pudoarea nu se poate învăța, ea este înnăscută – Publilius Syrus, „Sententiae”, 580.

QUOD NON VETAT LEX, HOC VETAT FIERI PUDOR (lat.) ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea – Seneca, „Troades”, 334.

PUDOARE s. 1. v. bună-cuviință. 2. v. inocență.

PUDOARE s. 1. decență, jenă, manieră, rușine, sfială, bună-cuviință, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Nu are nici un pic de ~.) 2. candoare, castitate, feciorie, inocență, neprihănire, nevinovăție, pudicitate, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curățenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăție. (~ zîmbetului ei.)

PUDOARE. Subst. Pudoare, pudicitate, decență, rușine, rușinare, jenă; sfială, sfiire, sfiiciune, timiditate, stînjeneală, stînjenire, stinghereală, reticență. Castitate, puritate, neprihănire, nevinovăție, moralitate, virtute. Adj. Pudic, decent, rușinos; rușinat, jenat; sfiicios, sfios, sfielnic, sfieț (înv.), timid, stînjenit, stingherit, încurcat. Pudibund (livr.). Cast, pur, neprihănit, angelic, moral, virtuos. Vb. A se rușina, a fi rușinos, a-i fi rușine, a muri de rușine, a-i plesni (a-i crăpa) cuiva obrazul (ochii) de rușine, a intra în pămînt de rușine, a fi cuprins de rușine, a-i veni (cuiva) să intre în pămînt, a rămîne cu nasul în pămînt, a se jena, a-i fi jenă, a se sfii, a se stînjeni (reg.). Adv. Cu jenă, cu sfială. V. inocență, modestie, nehotărîre, politețe, sensibilitate.