bucni vi vz bufni

bufni [At: VASILIU, C. 78 / V: bucni, -fui^[1], bugni, buhni^[2], bumni, buvni / Pzi: ~nește / E: buf¹ + -ni] 1 vi A produce un zgomot înfundat prin izbire, cădere sau explozie. 2 vi (Pfm; îe) A ~ în (sau de) râs (ori plâns) A începe să râdă (sau să plângă) brusc și zgomotos, fără a se putea stăpâni. 3 vi A bombăni. 4 vt A izbi cu putere. 5 vi A se năpusti. 6 vi A izbucni.

bugni v vz bufni

bumni vi vz bufni

pufni [At: CANTEMIR, IST. 156 / V: (reg) puvni / E: puf¹] 1 vi (D. oameni și animale) A expira brusc, cu zgomot, scurt și sacadat, pe nas (și pe gură) (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii etc.) 2-3 vi (D. oameni) A pufăi (3-4). 4-5 vti (Îe) A-l ~ pe cineva râsul sau a ~ în (sau de) râs A începe să râdă (brusc și zgomotos). 6 vi (D. locomotive, mașini) A da afară cu zgomot înfundat, scurt și sacadat, gaze, aburi, fum. 7 vi (Pex) A produce un zgomot înfundat, scurt și sacadat în timpul funcționării.

puvni v vz pufni

bufni vb. IV. 1 intr. (despre obiecte, pietre, geamuri etc.) A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.). O învăluire mai tare de vînt trecu, o fereastră se izbi, bufnind răsunător (SADOV.). ♦ (despre tren) A pufăi. Bufnind mînios, trenul se năpustește la vale (SANDU-A.). 2 intr. (despre oameni) A-și manifesta nemulțumirea, a bombăni supărat. Se sculă bufnind (CAR.). 3 intr. (uneori determinat prin „de rîs”, „în rîs”, „în plîns”) A izbucni, a pufni. Femeile nu se putură stăpîni și începură să bufnească (SLAV.). ◊ Expr. (tr.) A-l bufni rîsul (ori plînsul) = a pufni în rîs sau plîns, fără să se poată stăpîni. 4 tr. (compl. indică uși, geamuri etc.) A izbi cu putere, a lovi cu violență. Plecă bufnind ușa (CAR.). 5 intr. A da buzna, a se năpusti. Vîntul a bufnit în perdelele ferestrei deschise (SADOV.). • ind. prez. -esc. /de la buf¹.

❍BUCNI (-nesc) vb. tr. și refl. Trans. A (se) lovi (în spec. de pămînt), a (se) izbi, a (se) bufni.

BUFNI (-nesc) vb. tr. și intr. 1 A izbi cu putere, a lovi, a pocni (producînd un sgomot înfundat): îmi aprinde lumînarea și pleacă bufnind ușa (CAR.); bufnind și răsbufnind pe Sărăcie, o pofti să iasă afară (ISP.); o pocnitură cumplită bufnește, de se cutremură poiana (SAD.) ¶ 2 A năpădi pufăind (vorb. de abur, de fum), a izbucni cu sgomot: bufnea ușor pe nări, privind spre cîmp (D. -ZAMF.) ¶ 3 A izbucni în rîs, a pufni de rîs: cînd te-ai vedea în oglindă ai ~ de rîs (ALECS.); cum au dat cu ochii de mine, le-a și bufnit rîsul (CRG.) [buf!].

❍BUHNI = BUFNI: toți au buhnit de rîs de răspunsul acesta (NEGR.).

❍BUMNI = BUFNI.

DUPĂI (-ăesc), DUPUI (-uesc) vb. tr. Mold. Bucov. A călca cu sgomot, a tropăi: cînd îi dupăesc opincile în batătură (SAD.); am auzit nu știu ce dupăind prin ogradă (SB.) ¶ 2 = BUFNI 1 [comp. DUP³! și ceh dupati, slov. dupiti „a tropăi”].

BUFNI, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat și scurt prin cădere, explozie, izbire, lovire etc. Un lemn ars și destrămat de jăratec bufni în soba înaltă. DUMITRIU, N. 182. Cîteva zeci de puști bufneau într-una. CAMILAR, N. I 234. O învăluire mai tare de vînt trecu, o fereastră se izbi, bufnind răsunător. SADOVEANU, O. IV 223. ◊ (Despre tren) A pufăi. Bufnind mînios, trenul se năpustește la vale. SANDU, D. P. 11. 2. Intranz. (Determinat uneori prin «de rîs» sau «în rîs») A izbucni în rîs (pe înfundate), a pufni. Platamonu nici nu mai răspunse și se mulțumi să zîmbească, pe cînd în dosul lor Aristide rîdea pe înfundate de lașitatea avocatului, ținîndu-și gura cu mîinile, să nu bufnească. REBREANU, R. II 48. Femeile nu se mai putură stăpîni și începură să bufnească. SLAVICI, N. I 111. Cînd te-ai videa în oglindă, ai bufni de rîs. ALECSANDRI, T. 203. ◊ Tranz. (în expr.) A-l bufni (pe cineva) rîsul = a bufni de rîs. Mă bufnește și astăzi rîsul, cînd mă gîndesc. HOGAȘ, DR. II 47. 3. Intranz. A bombăni. În același timp însă Matei Dulmanu bufni printre dinți cu ură înăbușită. REBREANU, R. I 146. Se sculă bufnind: nu vrea să vorbească nici cu mama, nici cu tata. CARAGIALE, O. I 308. 4. Tranz. A izbi cu putere; a trînti. V. buși. Pleacă, bufnind ușa. CARAGIALE, O. II 13. Bufnind și răzbufnind pe Sărăcie, o pofti să iasă afară, cu nepusă în masă. ISPIRESCU, L. 209. ◊ Intranz. Iată că și bufnește buzduganul în poartă. SBIERA, P. 92. 5. Intranz. A se năpusti, a da buzna; a izbucni. Bufnește vîntul hulpav și ascuțit ca briciul. LESNEA, I. 68. Chiar în acel răstimp, vîntul a bufnit în perdelele ferestrei deschise, trimis de vîrtejurile fluviului. SADOVEANU, N. F. 244. Un fum galben bufni pe fereastră. DELAVRANCEA, la TDRG.

PUFNI, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A sufla pe gură sau pe nas cu zgomot, brusc (din cauza mîniei, a nemulțumirii etc,). Tomșa rămase într-o tăcere amenințătoare și grozavă. Ochiul lui fugar fulgera. Pufni pe nas de cîteva ori, parcă se înăbușea. SADOVEANU, O. VII 128. Baba, de cîte ori vedea pe moșneag, pufnea, scuipa în urma lui, trîntind ușa și intra în cocioabă. DUNĂREANU, N. 21. Pufnească el cît i-a plăcea. Eu una mă duc la mătușica, la Brăila. ALECSANDRI, T. 1187. ◊ Fig. Varnițele clocoteau, pufnind în stropi albi. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. ♦ A pufăi (2). Nenea Guță pufnind dintr-un cogeamite țigaret de chilimbar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări (din cauza oboselii, a unei boli etc.). Bourul veni năprasnic la deal, fumegînd și pufnind. SADOVEANU, F. J. 374. Purcelul ședea în culcuș... asculta ce spun ei și numai pufnea din cînd în cînd. CREANGĂ, P. 79. ♦ Fig. (Despre mașini și motoare) A da afară, cu zgomot înfundat, aburi, gaze, fum. [Automobilul] pufnește, Zbîrnîie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. TOPÎRCEANU, P. O. 80. ◊ Tranz. Trenuri înșirate de o parte și de alta stau gata să plece, mașini pufnesc valuri de fum negru. C. PETRESCU, S. 44. ♦ (Subiectul este fumul) A țîșni, a ieși cu zgomot. Un uruit grăbit de roți... Pufnește fumul furios Pe coșuri, în coloane. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 69. 2. (În expr.) A pufni de (sau în) rîs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva rîsul = a izbucni în rîs, brusc și zgomotos. Cătînd una la alta, pe furiș, fără să-și spună vreun cuvînt, pufnesc de rîs... și rîd și rîd, de nu se mai pot opri. SP. POPESCU, M. G. 91. Școlarii pufniră în rîs. DELAVRANCEA, H. T. 96. Tu? la concursul de mîine? a zis pufnind în rîs Niță. CARAGIALE, O. II 245. (Eliptic) Nevestele își dau ghiont și pufnesc stăpînit. Moș Gheorghe se încruntă la ele. SP. POPESCU, M. G. 37.

BUFNI, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat prin cădere, izbire, explozie etc. 2. Intranz. A izbucni în rîs; a pufni. ◊ Expr. (Tranz.) A-l bufni rîsul = a-l apuca rîsul. 3. Intranz. A bombăni. 4. Tranz. A izbi cu putere; a trînti. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Din buf¹.

A BUFNI ~esc 1. intranz. 1) A face „buf”; a produce un zgomot puternic și înfundat (prin cădere, lovire, explozie). * ~ în (sau de) râs (sau de plâns) a începe să râdă (sau să plângă) brusc și năvalnic. 2) A bombăni supărat. 3) A intra (undeva) pe neașteptate și cu repeziciune; a da buzna. 2. tranz. A izbi cu violență, făcând să producă zgomot; a trânti. /Din buf

A PUFNI ~esc intranz. 1) (despre ființe) A respira cu zgomot suflând brusc și cu putere aerul pe nări; a pufăi. ◊ ~ în (sau de) râs a izbucni în râs. 2) (despre mașini) A evacua brusc și cu putere aburi, gaze sau fum, producând un zgomot caracteristic. 3) A ieși cu zgomot de sub presiune. /puf + suf. ~ni

bufnì v. 1. a se bozumfla (mai expresiv); 2. a se umfla (de var, plăcintă); 3. a face sgomot (căzând sau râzând); 4. a lovi cu violență. [Lit. a face buf!].

pufnì v. 1. a sufla greu: vezi-l cum pufnește AL.; 2. a râde cu hohot. [Onomatopee].

bufnésc și (vechĭ) buhnésc v. tr. (rut. buhnuti, a izbi, a izbucnĭ; rus. buh, huĭet, búhnutĭ, a izbĭ, púhnutĭ, a se unfla; sîrb. buknuti, a izbĭ; bg. buham, a cădea. Cp. cu fr. bouffer, a bufni de furie, a dospi, a fermenta, bouffir, a se unfla, a se îngrășa; germ. buffen, a bufni, a izbucni; ung. bufogni, pufogni. V. buf 2, buhă, izbucnesc, bușesc). Explodez, bubuĭ. Clocotesc cu micĭ bufniturĭ: varu bufnește. Cad cu huĭet, vorbind de lucrurĭ grele. Pufnesc (de rîs): copiiĭ bufneaŭ după ușă (V. chefnesc). Mă arăt nemulțămit, îs îmbufnat, pufnesc, pocnesc (de necaz). V. refl. Mă izbesc cu zgomot (ca ferestrele izbite de vînt).

pufnésc v. intr. (vsl. pufnonti, a fi unflat, sîrb. puhati, a sufla, pušiti, a fuma; rus. păuhnutĭ, a unfla; ung. pufolni. V. puf, pufăĭ, bufnesc). Bufnesc, explodez de rîs: a pufni de rîs. Îs îmbufnat, pocnesc: a pufni de cĭudă.

bufni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnesc, 3 sg. bufnește, imperf. 1 bufneam; conj. prez. 1 sg. să bufnesc, 3 să bufnească

pufni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnesc, 3 sg. pufnește, imperf. 1 pufneam; conj. prez. 1 sg. să pufnesc, 3 să pufnească

bufni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnesc, imperf. 3 sg. bufnea; conj. prez. 3 să bufnească

pufni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnesc, imperf. 3 sg. pufnea; conj. prez. 3 să pufnească

bufni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnesc, imperf. 3 sg. bufnea; conj. prez. 3 sg. și pl. bufnească

pufni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnesc, imperf. 3 sg. pufnea; conj. prez. 3 sg. și pl. pufnească

BUFNI vb. v. izbucni.

BUFNI vb. v. bălmăji, bâigui, bârâi, bodogăni, bolborosi, bombăni, boscorodi, gângăvi, izbi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, mormăi, murmura, trânti.

PUFNI vb. v. izbucni.

PUFNI vb. v. fuma.

BUFNI vb. a izbucni, a pufni, (înv. și reg.) a prorupe, (Mold. și Bucov.) a dupăi. (~ în plîns, în rîs.)

bufni vb. v. BĂLMĂJI. BÎIGUI. BÎRÎI. BODOGĂNI. BOLBOROSI. BOMBĂNI. BOSCORODI. GÎNGĂVI. IZBI. ÎNDRUGA. ÎNGĂIMA. ÎNGÎNA. MÎRÎI. MOLFĂI. MORMĂI. MURMURA. TRÎNTI.

pufni vb. v. FUMA.

PUFNI vb. a bufni, a izbucni, (înv. și reg.) a prorupe, (Mold. și Bucov.) a dupăi. (~ în plîns; ~ în rîs.)