7 definiții pentru puntură

Explicative DEX

puntu sf [At: BIBLIA (1688), 4692/54 / Pl: ~ri / E: lat punctura cf it puntura] 1 (Înv) Împunsătură. 2 Urmă lăsată de o împunsătură. 3 (Reg) Punct (61).

puntúră, V. împunt-.

împunsătu sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: împunge + -(ă)tură] 1-6 Împungere (1-6). 7 (Fig) Contrazicere. 8 (Fig) Ofensare. 9-11 Împungere (9-11). 12 Împungere (2) cu acul la cusături. 13 (Ccr) Loc unde a pătruns acul sau vârful ascuțit al altui obiect.

împunsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împungeriĭ: pe corpu luĭ eraŭ doŭă împunsăturĭ de sabie. Fig. Pișcătură, atac cu vorba: împunsăturile ziarelor. – Vechĭ și (îm)punsură și (îm)puntură.

Sinonime

PUNTU s. v. împunsătură, înțepătură.

puntu s. v. ÎMPUNSĂTURĂ. ÎNȚEPĂTURĂ.

Regionalisme / arhaisme

puntură, punturi, s.f. 1. (înv.) împunsătură, înțepătură; urmă lăsată de o împunsătură. 2. (reg.) fel de a coase, de a broda, de a croșeta prin care se obțin ornamente rotunde.

Intrare: puntură
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • puntu
  • puntura
plural
  • punturi
  • punturile
genitiv-dativ singular
  • punturi
  • punturii
plural
  • punturi
  • punturilor
vocativ singular
plural