opțiuni
  • info

15 definiții pentru purica

din care

Explicative DEX

PURICA, puric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: pureca vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem).

PURICA, puric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: pureca vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem).

purica1 [At: ANON. CAR. / V: ~reca / Pzi: puric / E: ml pulicare] 1-2 vtr (Pfm) A (se) curăța de purici (1). 3 vt (Olt; pan; c. i. omizile; îf pureca) A curăța de pe pomii fructiferi. 4 vt (Fig) A examina atent. 5 vt (Rar; fig) A aduna cu de-amănuntul. 6 vt (Fig; c. i. ființe) A bate tare. 7 vt (Olt; fig; c. i. oameni; îf pureca) A lăsa fără bani, prin mijloace necinstite.

PURICA, puric, vb. I. Tranz. (Și în forma pureca) 1. A curăța un obiect de purici, scuturîndu-l sau cercetîndu-l cu de-amănuntul; (rar, cu schimbarea complementului) a prinde purici. Un negru purec;... bietul «îns!» la ce să-l purec? EMINESCU, O. I 48. ♦ Fig. A examina ceva cu de-amănuntul, a cerceta minuțios. Le-am cercetat [documentele] și le-am puricat de nenumărate ori. C. PETRESCU, O. P. I 228. Cînd cumpără haine vechi le purică pîn toate-ndoiturile. CARAGIALE, O. I 344. 2. (Familiar) A bate. Nu glumi, ci mi-i purecă cît se poate de bine. RETEGANUL, P. I 8. – Variantă: pureca vb. I.

A PURICA puric tranz. 1) A curăța de purici. 2) fig. A examina exagerat de migălos. /<lat. pulicare

PURECA vb. I v. purica.

PURECA vb. I v. purica.

PURECA vb. I v. purica.

pureca v vz purica1

purecà v. 1. a căuta purecii; 2. fig. și fam. a căuta cu deamăruntul: de cumperi lucrul, îl pureci și apoi tocmești. [Lat. PULICARE].

púric, a -á v. tr. (lat. púlico, -áre, a produce puricĭ; pv. sp. pg. espulgar, fr. épucer). Caut de puricĭ: a purica un cățel. Fig. Caut amănunțit, cercetez minuțios: a purica o carte.

Ortografice DOOM

purica (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. puric, 2 sg. purici, 3 purică; conj. prez. 1 sg. să puric, 3 să purice

purica (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 purică

purica vb., ind. prez. 1 sg. puric, 3 sg. și pl. purică

purica

Argou

purica, puric I. v. t. 1. a curăța de purici 2. a examina ceva cu atenție II. v. r. a se curăța de purici

Sinonime

PURICA vb. v. despăduchea, păduchea.

purica vb. v. DESPĂDUCHEA. PĂDUCHEA.

Intrare: purica
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • purica
  • puricare
  • puricat
  • puricatu‑
  • puricând
  • puricându‑
 singular plural
  • purică
  • puricați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • puric
 (să)
  • puric
  • puricam
  • puricai
  • puricasem
a II-a (tu)
  • purici
 (să)
  • purici
  • puricai
  • puricași
  • puricaseși
a III-a (el, ea)
  • purică
 (să)
  • purice
  • purica
  • purică
  • puricase
plural I (noi)
  • puricăm
 (să)
  • puricăm
  • puricam
  • puricarăm
  • puricaserăm
  • puricasem
a II-a (voi)
  • puricați
 (să)
  • puricați
  • puricați
  • puricarăți
  • puricaserăți
  • puricaseți
a III-a (ei, ele)
  • purică
 (să)
  • purice
  • puricau
  • puricară
  • puricaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pureca
  • purecare
  • purecat
  • purecatu‑
  • purecând
  • purecându‑
 singular plural
  • purecă
  • purecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • purec
 (să)
  • purec
  • purecam
  • purecai
  • purecasem
a II-a (tu)
  • pureci
 (să)
  • pureci
  • purecai
  • purecași
  • purecaseși
a III-a (el, ea)
  • purecă
 (să)
  • purece
  • pureca
  • purecă
  • purecase
plural I (noi)
  • purecăm
 (să)
  • purecăm
  • purecam
  • purecarăm
  • purecaserăm
  • purecasem
a II-a (voi)
  • purecați
 (să)
  • purecați
  • purecați
  • purecarăți
  • purecaserăți
  • purecaseți
a III-a (ei, ele)
  • purecă
 (să)
  • purece
  • purecau
  • purecară
  • purecaseră
purecat1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • purecat
  • purecatul
  • purecatu‑
  • purecată
  • purecata
plural
  • purecați
  • purecații
  • purecate
  • purecatele
genitiv-dativ singular
  • purecat
  • purecatului
  • purecate
  • purecatei
plural
  • purecați
  • purecaților
  • purecate
  • purecatelor
vocativ singular — —
plural — —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

purica, puricverb

  • 1. tranzitiv reflexiv popular familiar A (se) curăța de purici. DEX '09 DEX '98 NODEX
    sinonime: despăduchea păduchea
    • format_quote Un negru purec;... bietul «îns!» la ce să-l purec? EMINESCU, O. I 48. DLRLC
    • 1.1. rar (Cu schimbarea complementului) A prinde purici. DLRLC
    • diferențiere A curăța un obiect de purici, scuturîndu-l sau cercetîndu-l cu de-amănuntul. DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat familiar A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul, exagerat de migălos. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Le-am cercetat [documentele] și le-am puricat de nenumărate ori. C. PETRESCU, O. P. I 228. DLRLC
    • format_quote Cînd cumpără haine vechi le purică pîn toate-ndoiturile. CARAGIALE, O. I 344. DLRLC
  • 3. familiar Bate. DLRLC
    sinonime: bate
    • format_quote Nu glumi, ci mi-i purecă cît se poate de bine. RETEGANUL, P. I 8. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.