pușcătură sf [At: ȘINCAI, HR. II, 301/37 / Pl: ~ri / E: pușcă + -ătură] 1 (Îvp) Împușcătură. 2 (Îvp) Detunătură (6). 3 (Îvp) Distanță până la care ajunge proiectilul unei arme de foc. 4 (Îvp; rar) Vânătoare. 5 (Reg) Zgomot produs de explozia unor materiale explozive puse în mină pentru sfărâmarea rocilor. 6 (Ccr) Cartuș special folosit pentru sfărâmarea rocilor Si: patron² (1). 7 (Reg) Potricală¹. 8 (Reg) Coardă de arc.

pușcătură f. bătaie de pușcă: cale de trei pușcături.

pușcătură (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pușcăturii; pl. pușcături

pușcătură (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pușcăturii; pl. pușcături

pușcătură s. f., g.-d. art. pușcăturii; pl. pușcături

PUȘCĂTURĂ s. patron.

PUȘCĂTURĂ s. v. descărcătură, foc, împușcătură, potricală, preducea.

PUȘCĂTURĂ s. patron.

pușcătură s. v. DESCĂRCĂTURĂ. FOC. ÎMPUȘCĂTURĂ. POTRICALĂ. PREDUCEA.

pușcătură, pușcături, s.f. (înv. și pop.) 1. împușcătură; detunătură, zgomot de armă de foc. 2. distanță până la care ajunge proiectilul unei arme de foc. 3. vânătoare. 4. (reg.) zgomotul exploziei dintr-o mină. 5. (reg.) cartuș special folosit pentru dislocarea rocilor din mină; patron. 6. (reg.) preducea, semn prin perforare în urechea oilor. 7. (reg.) coardă de arc.