PĂGÂNISM s. n. Denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte. ♦ (Pentru iudei, creștini și musulmani) Orice religie nemonoteistă. ♦ (Pentru creștini) Orice altă religie. – Păgân + suf. -ism.

păgânism sn [At: NEGULICI / Pl: (rar) ~e / E: păgân + -ism] 1 (Îoc creștinism) Credință religioasă a păgânilor (1, 3) Si: (înv) păgânătate (1), (îvr) păgânăție (1) păgânie (1), (frm) paganism. 2 (Pex) Credință religioasă a Antichității greco-romane. 3 Epocă anterioară apariției creștinismului Si: (pop) păgânătate (10). 4 (Pan) Atitudine filozofică, religioasă, artistică asemănătoare cu cea care se atribuie Antichității greco-romane.

PĂGÂNISM s. n. 1. Credință religioasă a păgânilor; p. ext. credință religioasă a antichității greco-romane; epocă anterioară apariției creștinismului; păgânătate, păgânie. 2. P. anal. Atitudine filozofică, religioasă, artistică asemănătoare cu cea care se atribuie antichității greco-romane. – Păgân + suf. -ism.

PĂGÂNISM n. 1) (în literatura istorică) Religie primitivă caracteristică păgânilor. 2) (în concepția credincioșilor creștini) Totalitate a credințelor religioase de până la creștinism, precum și a celor necreștine. 3) Perioadă de timp de până la apariția creștinismului. 4) Caracter păgân. /păgân + suf. ~ism

PĂGÎNISM s. n. Faptul de a fi păgîn; religia păgînilor. V. politeism, idolatrie.

*păgînízm n. (d. păgîn). Paganizm, caracteru păgînuluĭ, păgînitate. – Sin. uneorĭ cu idolatrie, politeizm.

păgânism s. n.

păgânism s. n.

păgânism s. n.

păgânism. corectat(ă)

PĂGÎNISM s. (BIS.) (înv.) păgînătate, păgînie. (Din vremea ~.)