PĂGÂNĂTATE s. f. 1. Păgânism. 2. Mulțime de păgâni; păgânime; p. restr. mulțime de turci; turcime. – Păgân + suf. -ătate.

păgânătate sf [At: URECHE, ap. LET. I, 111/11 / V: ~nit~ / Pl: ~tăți / E: păgân + -ătate] 1 (Înv) Păgânism (1). 2 Însușire de a fi păgân (1) Si: păgânăție (2). 3 Stare de păgân (1) Si: păgânăție (3). 4-5 (Înv) Păcat² (1-2). 6 (Înv) Greșeală gravă. 7 (Csc) Mulțime de păgâni (1) Si: păgânime (1). 8 (Csc) Neam, popor păgân (2) Si: păgânime (2). 9 (Prc) Turcime. 10 (Pop) Epocă anterioară apariției creștinismului Si: Antichitate, păgânism (3).

PĂGÂNĂTATE s. f. 1. Păgânism (1). 2. Mulțime de păgâni; păgânime; p. restr. mulțime de turci; turcime. – Păgân + suf. -ătate.

PĂGÂNĂTATE f. 1) v. PĂGÂNISM. 2) v. PĂGÂNIME. /păgân + suf. ~ătate

păgânătate f. neam păgânesc: păgânătatea e ca pleava vânturată EM. [Lat. PAGANITATEM].

păgânitate sf vz păgânătate

PĂGÎNĂTATE s. f. 1. (Cu sens colectiv) Mulțime mare de păgîni; (în special în trecut) mulțime de turci, armată turcească. Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată. Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mînă. Iar în urma lor se-ntinde falnic armia romînă. EMINESCU, O. I 148 2. Epoca anterioară apariției creștinismului; antichitate. În vremea păgînătății, pre Apolon l-au ținut grecii în loc de dumnezeu. ȚICHINDEAL, la CADE.

păgînătáte f. (d. păgîn saŭ lat. pagánitas, -átis). Calitatea de păgîn, păgînizm. Păgînime. Fig. Barbarie: ce păgînătate!

păgânătate s. f., g.-d. art. păgânătății

păgânătate s. f., g.-d. art. păgânătății

păgânătate s. f., g.-d. art. păgânătății; pl. păgânătăți

PĂGÂNĂTATE s. păgânime.

PĂGÂNĂTATE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păgânism, ticăloșie, turcime.

PĂGÎNĂTATE s. păgînime.

păgînătate s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. PĂGÎNISM. TICĂLOȘIE. TURCIME.