părăsire sf [At: PSALT. HUR. 28^r/3 / Pl: ~ri / E: părăsi] 1 Despărțire, lăsând la voia întâmplării, cu dezinteres Si: părăsiciune (1), părăsință (1), părăsitură (1). 2 (Ccr; rar) Lucru abandonat, dat uitării, nefolositor Si: părăsiciune (2), părăsință (2), părăsitură (2). 3 Stare a persoanei, a locului etc. care a fost părăsit Si: părăsiciune (3), părăsință (3), părăsitură (3). 4 (Pex) Singurătate. 5 (Pex) Părăginire. 6-7 (Îljv) În ~ (În mod) uitat. 8-9 (Îal) (În mod) izolat. 10 Despărțire de cineva sau de ceva Si: părăsiciune (6), părăsință (6), părăsitură (6). 11 Lăsare la bunul plac al cuiva Si: părăsiciune (7), părăsință (7), părăsitură (7). 12 Debarasare de cineva sau de ceva Si: părăsiciune (8), părăsință (8), părăsitură (8). 13 Lăsare a cuiva sau a ceva, de bună voie sau silit de împrejurări, plecând în altă parte Si: părăsiciune (9), părăsință (9), părăsitură (9). 14 Plecare de lângă cineva, ducându-se mai încolo Si: părăsiciune (10), părăsință (10), părăsitură (10). 15 Omitere din cercul interesului sau preocupărilor Si: părăsiciune (11), părăsință (11), părăsitură (11). 16 Respingere a unei idei Si: părăsiciune (12), părăsință (12), părăsitură (12). 17 Încetare a unei activități Si: părăsiciune (13), părăsință (13), părăsitură (13). 18 (Înv) Înlăturare.

PĂRĂSIRE s. f. 1. Acțiunea de a părăsi; lăsare, abandonare. Motivul l-a creat el: părăsirea domiciliului. REBREANU, R. I 232. Pe Abu-Hasan mai mult l-a mîhnit părăsirea din partea prietenilor decît îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, P. 121. 2. Starea celui părăsit; p. ext. singurătate, izolare, pustiu. O mare părăsire bătea pe deasupra cîmpiei ca un vînt, și o mare tăcere. DUMITRIU, B. F. 15. ◊ Loc. adv. În părăsire = abandonat, părăsit. Voia să se ducă... la moșia din ținutul Tecuciului rămasă în părăsire. SADOVEANU, M. 178. Pe lîngă Neapol am de știre Că e un cuib între verdeață, Eu l-am văzut în părăsire. MACEDONSKI, O. I 67. De sus, din mănăstire, Unde zac în părăsire, Se văd cîrduri de copile. ALECSANDRI, P. P. 229.

PĂRĂSIRE f. Stare a celui părăsit. /v. a părăsi

părăsire f. 1. acțiunea de a părăsi: părăsirea studiilor; 2. starea celui părăsit: rămâi în părăsire cu ai tăi străini AL.

părăsíre f. Acțiunea de a părăsi: părăsirea patriiĭ, studiilor, cîmpuluĭ de luptă, vĭețiĭ, uneĭ ideĭ. Starea omuluĭ saŭ lucruluĭ părăsit, uĭtat, ruinat: a rămînea, a zăcea în părăsire. Părăsire de sine, abnegațiune.

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

PĂRĂSIREA AERONAVEI ansamblul manevrelor executate de un parașutist în vederea lansării cu parașuta sau a personalului navigant (după caz a pasagerilor în caz de pericol iminent. Părăsirea aeronavei diferă de la un tip de aeronavă la altul).

PĂRĂSIRE s. 1. v. abandon. 2. v. evacuare. 3. v. paragină.

PĂRĂSIRE s. 1. abandon, abandonare. (~ familiei.) 2. evacuare. (~ unui oraș de către trupele inamice.) 3. paragină, părăginire, sălbăticie. (Parc lăsat în ~.)