PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

păs sn [At: CORESI, EV. 410 / Pl: ~uri / E: ml pensum cf păsa¹] 1 (Reg) Greutate, de obicei piatră, cu care se apasă brânza, varza etc. puse la butoi. 2 (Îlaj; înv) ~ pământului Nenumărat, mult. 3 Durere sufletească greu de suportat și pe care simți nevoia s-o împărtășești cuiva Si: chin, necaz, nemulțumire, suferință, supărare. 4 Grijă. 5 Împrejurare dificilă Vz impas. 6 (Îlav) Fără ~ Nepăsător Si: indiferent. 7 (Îe) A nu avea ~ de... A nu se sinchisi Si: a nu-i păsa¹ de... 8 (Reg; îe) A avea ~ pe cineva A fi supărat pe cineva. 9 (Ban) Dorință. 10 (Reg) Boală. 11 (Spc) Astmă.

PĂS, păsuri, s. n. Durere (sufletească) greu de suportat; suferință, chin; necaz, supărare; grijă; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

PĂS, păsuri, s. n. Supărare, mîhnire, necaz; suferință, durere. Își. spun tare dorul și păsul inimii lor, în versuri scurte. VLAHUȚĂ, R. P. 75. Îmi povestea păsurile și plăcerile oamenilor de la munte. ODOBESCU, S. III 174. ◊ Loc. adv. Fără păs = fără grijă, indiferent; nepăsător. Așa sta, în limpezimea cîmpiilor, fără păs de primejdie, coliba haiducului. DELAVRANCEA, S. 165. Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să. dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147.

PĂS ~uri n. Durere sufletească apăsătoare. ◊ Fără ~ fără griji; nepăsător; indiferent. /<lat. pensum

păs n. greutate ce apasă inima, necaz însoțit de neliniște: fiecare își știe păsul său. [Lat. PENSUM, greutate, lucru greu (ce apasă asupră-ne), luat la figurat (v. apăsà)].

1) păs n., pl. urĭ (lat. pensum, greutate cîntărită; it. sp. pg. peso, pv. pes, fr. pois [scris azĭ poids]. V. păs 2). Hațeg. Greutate: după ce aĭ zmicurat cașu, îl așezĭ într’un cĭubăr, puĭ frunze pe el, și pe frunze un păs greŭ (BSG. 1937, 96). Fig. Toată țara. Grijă, suferință morală: ascultă păsurile mele!

păs (pop.) s. n., pl. păsuri

păs (pop.) s. n., pl. păsuri

păs s. n., pl. păsuri

păs (păsuri), s. n. – Greutate, neliniște, povară. Lat. pensum „povară” (Pușcariu 1279; Candrea-Dens., 1348; REW 6394), cf. it., sp., port. peso, prov., cat. pes. Semantismul este normal, cf. sp. și Bogrea, Dacor., IV, 411. – Der. păsa, vb. (a cîntări, a împovăra, a copleși; a durea, a supăra; a avea importanță, a îngrijora), direct din lat. pensare (Pușcariu 1277; Candrea-Dens., 1347; REW 6391), cf. it. pesare, prov., sp., port. pesar, fr. peser (pentru ultimul sens, cf. calabr. mi pisa „îmi displace”); nepăsare, s. f. (indiferență, apatie); nepăsător, adj. (indiferent, impasibil); pasă-mi-te, adv. (după cîte se vede), formație obscură, pe care Candrea o deduce din îmi pasă „mă privește”, cu suf. bg. -mi-te, explicație aparent insufientă. – Cf. apasa.

PĂS s. v. frământare, grijă, îngrijorare, neliniște, temere.

PĂS s. 1. necaz, supărare. (Și-a spus pe îndelete ~ul.) 2. v. chin.

PĂS s. 1. necaz, supărare. (Și-a spus pe îndelete ~.) 2. chin, durere, încercare, patimă, pătimire, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scîrbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Cîte ~uri a avut de îndurat!)

păs s. v. FRĂMÎNTARE. GRIJĂ. ÎNGRIJORARE. NELINIȘTE. TEMERE.

păs, păsuri, s.n. (reg.) 1. greutate pentru apăsat brânza sau varza din putină. 2. durere sufletească, suferință, chin; necaz, supărare, nemulțumire; grijă, împrejurare dificilă, impas. 3. boală; astmă.