păstor sm [At: COD. VOR. 150/29 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i / E: ml pastor] 1-2 Persoană care păzește și îngrijește (oile sau) alte animale erbivore, ducându-le la păscut¹ (1) Si: cioban, oier, (îrg) păcurar¹ (1-2). 3 (Ast; pop; îc) ~ul-cu-oile Cloșca cu pui. 4 (Reg) Paznic de câmp, de vie etc. 5 (Bis; fig; șîs ~ sufletesc, ~ de suflet) Preot. 6-7 (Pex; fig) Conducător. 8 (Pex; fig) Îndrumător spiritual.

PĂSTOR, păstori, s. m. Om care păzește oile sau vitele la păscut (fiind uneori și proprietarul lor); cioban, păcurar. Jder văzu un singur păstor într-un corn de rîpă, stînd neclintit cu sarica în spate, SADOVEANU, F. J. 325. Păstorul care-și părăsește turma e mai rău ca acela care o conduce greșit. REBREANU, R. I 82. Și vin păstori cu gluga albă, Din fluier povestindu-și dorul, GOGA, P. 16. ◊ Compus: (Astron.; popular) păstorul-cu-oile = cloșca-cu-pui sau găinușa. ♦ Fig. Conducător (religios), preot. A ținut să vie și cu cîrja mitropolitană, ca să corespundă demnității de păstor al țării. CAMIL PETRESCU, O. II 331.

PĂSTOR ~i m. 1) Persoană care are în grijă oile; cioban. ◊ ~ul-cu-Oile constelație din emisfera boreală. 2) rel. Slujitor al cultelor (la protestanți). /<lat. Pastor

păstòr m. 1. păzitor de oi; fig. episcop: păstor sufletesc. [Lat. PASTOREM].

păstór m. (lat. pástor, -óris, d. páscere, pastum, a paște. V. pastor). Vechĭ. Cĭoban, păscător de oĭ. Azĭ. Fig. Conducător sufletesc, preut, episcop. V. păcurar.

păstoriu sm vz păstor

păstor s. m., pl. păstori

păstor s. m., pl. păstori

păstor s. m., pl. păstori

păstor (păstori), s. m. – 1. Cioban. – 2. Pastor, prelat. – Megl. păstir, istr. pastor. Lat. pastor (Pușcariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov. pastre, cat., sp., port. pastor. Rezultatul normal ar fi păstore, dar a fost redus la tipul de decl. II, ca în cazul lui păun, tăun etc. (după Pușcariu, trebuie să se pornească de la un lat. *pastorius; după Tiktin, ar fi fost influențat de substantivele în -or). E dubletul lui pastor, s. m. (pastor protestant), din germ. Pastor. Der. păstorel, s. m. (ciobănaș; codobatură galbenă, Motacilla flava); păstori, vb. (a paște vitele, a ciobăni; a păstori o turmă de credincioși); păstorie, s. f. (ocupație de păstor); păstoresc, adj. (de păstor, pastoral); păstorește, adv. (ca un păstor); păstorit, s. n. (creșterea vitelor); păstoriță, s. f. (ciobăniță); păstoricesc, adj. (rar, pastoral, de păstor spiritual); arhipăstor, s. m. (prelat). – Din rom. provine mag. pásztor (Candrea, Elemente, 400).

PĂSTÓR (< lat. pastor, -oris) s. m. 1. Cioban. ♦ Fig. Preot, părinte; conducător spiritual. 2. P. electric = instalație special amenajată pentru supravegherea animalelor la păscut; este compusă dintr-un gărduleț de sârmă prin care trece un curent electric slab (la a cărui atingere animalele se depărtează).

a pune lupul paznic / păstor la oi expr. (pop.) a lăsa ceva sau pe cineva în grija celui ce-i poate face rău.

PĂSTOR s. v. cioban.

PĂSTOR s. v. părinte, popă, preot.

PĂSTOR s. cioban, oier, (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu turma sa.)

PĂSTOR. Subst. Păstor, păstorel (dim.), păstoraș (rar), cioban, ciobănaș (dim.), ciobănel, păcurar (înv. și reg.), păcurăraș (dim., pop.), păcurărel (pop.), mocan, țuțuian (reg.), oier; mînzărar (pop.); miorar (reg.); cîrlănar; berbecar; baci; scutar, urdar; zărar (reg.); strungar; mînător. Căprar (rar). Boar, văcar, vițelar, ciurdar (reg.), gaucho, cow-boy; bivolar; haidău (reg.). Porcar, sămădău (reg.). Herghelegiu (rar), stăvar (reg.). Păstorie, păstorire (rar), păstorit, ciobănie, ciobănit, păcurărie (înv. și reg.), păcurărit (reg.), băcit, oierie, oierit. Văcărie. Adj. Păstoresc, pastoral, ciobănesc, păcurăresc (înv. și reg.), mocănesc. Vb. A păstori, a ciobăni, a păcurări (înv. și reg.), a paște (oile), a păzi; a mulge; a tunde; a țesăla. Adv. Ciobănește, păcurărește (înv. și reg.). V. oaie, pășunat, vite.

păstór, păstori, s.m. 1. Cioban, păcurar. 2. (mit.) Păstorul Lupilor = personaj din mitologia maramureșeană, înfățișat ca un bătrân care are putere asupra haitelor de lupi: „Păstorul Lupilor se arată așa, ca un om mare, cu haină lungă, așa cum au sibienii care sunt păstori” (Bilțiu, 1999: 120). – Din lat. pastor (Scriban).

păstor, păstori, s.m. – 1. Păcurar, cioban. 2. Supraveghetor, îngrijitor. ♦ (mit.) Păstorul băilor, duh păzitor al minelor și protector al băieșilor, pe care îi protejează împotriva accidentelor sau a surpărilor. Mai veghează la plata corectă a muncii minerilor (Bilțiu, 1999: 41). – Lat. pastor (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pascere, pastum „a paște” (Scriban).