RĂTEZ, răteze, s. n. (Pop.) Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: rătează s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz.

rătez¹ sn [At: VARLAAM, C. 88 / V: ret~, (înv) ~eaz, (reg) ratij, ~ează sf ~ej, ~ă sf, rot~ / Pl: ~e, ~uri, (înv) ~i sm / E: ucr ретязь, mg retesz] 1 Închizătoare primitivă, formată dintr-o limbă de lemn sau de metal, pentru uși, porți sau ferestre. 2 (Reg) Scoabă bătută în ușorul ușii, în care intră zăvorul. 3 (Trs) Clanță (1). 4 (Reg) Încuietoare la valiză. 5 (Îrg) Verigă. 6 Lanț. 7 (Trs) Za la lanț. 8 (Buc; Mol) Lănțișor subțire de aramă de care flăcăii își leagă cuțitele. 9 (Reg) Cingătoare metalică. 10 Podoabă feminină, nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg) Gânj la leucă. 12 O parte a căruței nedefinită mai îndeaproape.

RĂTEZ, răteze, s. n. Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: rătează s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz.

RĂTEZ, răteze, s. n. Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel, în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. – Variantă: (regional) rătează s. f.

RĂTEZ ~e n. fam. Închizătoare primitivă, în formă de bară, cu care se încuie poarta, ușa sau obloanele; zăvor. /<ucr. retjazi, ung. retesz

1) rătéz n., pl. e și urĭ (rut. rétĭaz, d. vsl. retenzĭ, lanț; ung. retez, zăvor). Mold. Clanță, o mică riglă de fer care are un capăt fixat în ușă pintr’un cuĭ, ĭar cel-alt se rîdică și se lasă pe clempuș, și așa se închide și se deschide ușa. Un mecanizm pin care teĭca moriĭ se poate rîdica orĭ scoborî. – La Dos. răteadz. Forma retez inuz. În Dor. rotez.

ratij sn vz rătez¹

răteaz sn vz rătez¹ corectat(ă)

rătează sf vz rătez¹

rătej sn vz rătez¹

răteză sf vz rătez¹

retez² sn vz rătez¹

rotez sn vz rătez¹

1) retéz n. V. rătez 1.

rotéz, V. rătez 1.

rătez (pop.) s. n., pl. răteze

rătez (pop.) s. n., pl. răteze

rătez s. n., pl. răteze

RĂTEZ s. v. clanță, inel, ivăr, încuietoare, lanț, ochi, verigă, za, zăvor.

rătez s. v. CLANȚĂ. INEL. IVĂR. ÎNCUIETOARE. LANȚ. OCHI. VERIGĂ. ZA. ZĂVOR.

RĂTEZ s. n. 1. (Mold., Trans. SV) Închizătoare, încuietoare. A: Încuiați porțile ... cu răteaze și cu lăcăți. VARLAAM. Laudă pre Dumnădzăul tău, Sionule, c-au întărit răteadzele porților tale. DPSR, 186^r. Vom strica rătezile și-l vom ucide acolo în odaie. N. COSTIN; cf. DVS, 7^r. C: Toate Încuiturile și răteadzăle s-au sfărîmat. C 1729, 47^r. ◊ Fig. Pogoriiu la rădăcinele munților si mă încuie pâmîntul cu răteazele lui în veac. PSALT. (1651). 2. (Mold.) Lant. Puseră răteadzele greale pregiur grumadzii sv[i]nțiii sale. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. retjazĭ, magh. retesz.

rătéz, răteze, s.n. (reg.) 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre: „Pă gură lăcată-oi pune / Și pă lăcată rătez” (Bilțiu, 2006: 50). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât. – Din ucr. retjaz, magh. retesz (Scriban, DEX, MDA).

rătez, răteze, s.n. – (reg.) 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre (Hotea 2006): „Pă gură lăcată-oi pune / Și pă lăcată rătez” (Bilțiu, 2006: 50). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât (Desești). – Din ucr. retjaz (< vsl. retenzi „lanț”), magh. retesz (Scriban, DEX, MDA).

rătez, -e, s.n. – 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre (Hotea 2006). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât (Desești). – Din ucr. retjaz, magh. retesz (DEX).