rafală sf [At: ALECSANDRI, P. II, 143 / Pl: ~le / E: fr rafale] 1 Dezlănțuire bruscă, violentă, de obicei scurtă, de vânt, de ploaie sau de ninsoare. 2 Serie neîntreruptă, de obicei scurtă, de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri.

RAFALĂ, rafale, s. f. 1. Dezlănțuire bruscă și puternică, de obicei scurtă, de vînt, de ploaie sau de ninsoare. În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt. DUMITRIU, P. F. 15. Furtuna se dezlănțuise... În prima rafală, care ne izbi în față, urlînd furioasă, se auzi o trosnitură seacă, sus, în catargul din provă. BART, S. M. 51. 2. Serie neîntreruptă de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri. Începu jocul rafalelor de pușcă-mitralieră. DUMITRIU, N. 216. Întunericul tot mai des cobora și mitraliera prinse apoi să tragă rafale din ce în ce mai lungi. CAMILAR, N. I 71. Ghiță al meu și Florea au picat chiar la cea dintăi rafală. SADOVEANU, P. M. 87. Își aminti că acolo, pe malul Siretului, acum e frontul, satul lui e sfărîmat de rafalele tunurilor. C. PETRESCU, Î. II 10.

RAFALĂ s.f. 1. Pală, bătaie de vînt (scurtă, bruscă și puternică). 2. Serie continuă de focuri trase cu o armă automată. [< fr. rafale].

RAFALĂ s. f. 1. intensificare bruscă și de scurtă durată a vântului. 2. serie continuă de focuri trase de o armă automată. (< fr. rafale)

RAFALĂ ~e f. 1) Bătaie de vânt de scurtă durată, bruscă și puternică (însoțită uneori de ploaie sau de ninsoare). 2) Serie continuă de împușcături rapide, trase de o armă automată. /<fr. rafale

rafală f. (galicism) izbitură bruscă de vânt: sub crâncena rafală AL. (= fr. rafale).

*rafálă f., pl. e (fr. rafale). Barb. Răbufneală, izbitură subită de vînt.

rafală s. f., g.-d. art. rafalei; pl. rafale

rafală s. f., g.-d. art. rafalei; pl. rafale

rafală s. f., g.-d. art. rafalei; pl. rafale